De vorbă cu Prințesa Martha Bibescu: Un interviu interbelic (Palatul Mogoșoaia, 1936)

Prințesa Martha Bibescu (1889 – 1973) a fost incontestabil una dintre cele mai admirate personalități ale aristocrației europene. Scriitoare talentată, figură centrală a saloanelor pariziene și prezență fascinantă, ea a impresionat minți luminate precum Marcel Proust sau Winston Churchill.

Nu vom face astăzi o biografie clasică. Vă propunem, în schimb, un document de epocă excepțional: un interviu acordat de Prințesă în anul 1936 revistei „Ilustrațiunea Română”. Este o incursiune în inima Palatului Mogoșoaia, ambianță în care Martha Bibescu dezvăluia detalii esențiale despre inspirație, universalitate și dragostea pentru pământul românesc.

---

Ambianța de la Mogoșoaia: O vizită în decembrie 1936

Într-o seară geroasă de decembrie a anului 1936, reporterul revistei Ilustrațiunea Română se întrepta spre Palatul de la Mogoșoaia, pregătit pentru o întâlnire cu fascinanta Martha Bibescu:

"Cer întunecat și trist. Mașina pătrunde greu prin ceață. Farurile luminează o șosea rar străbătută de care, cu imense clăi de fân. Întuneric profund. Frig. Până și radiatorul mașinei a înghețat.

• Mai e mult până la Mogoșoaia?
• Mergeți la castel, la Domnița noastră?
• Da.
• Poftiți să vă arăt drumul!

Un țăran de prin partea locului ne conduce până la poarta castelului. Tabloul se schimbă brusc. O alee bine luminată ne arată calea, un lacheu stilat deschide o ușă de fier forjat. Ne împresoară miros de ambră. Două drapele se înclină din înaltul scării de marmură, spre noi. Ne înclinăm spre ele. Sunt steagurile lui Bibescu Vodă. Străbatem câteva săli cu arhitectură de palat voievodal. Pașii lacheului abia îndrăznesc să atingă mozaicul auriu. Flori albe în vase și alte flori în vaze înalte, dau un aer primăvăratec și se prind cu flăcările jucăușe din cămin, să strice atmosfera solemnă a încăperii. Solemnă e numai clipa când lacheul anunță: Prințesa, vine îndată."

Apariția Prințesei: Grație și naturalețe

Doamna Martha Bibescu nu se lasă așteptată:

"Apariție împletită din vis și lumină. Mlădioasă și fină, autoarea volumelor „Pays des saules” sau „Catherine-Paris” ne vorbește simplu, într-o limbă armonioasă, românească presărată cu arhaisme, care în gura ei au un farmec deosebit. Martha Bibescu nu era o „inactuală”. Deși trăia retrasă la castel, era la curent cu tot ce se petrecea în lume, urmărind cu atenție viața culturală de pretutindeni."

Prințesa Marha Bibescu acordând interviul
(Palatul Mogoșoaia, 1936)

Despre inspirație și consacrare: Premiul Academiei Franceze

Încă din primele rânduri ale interviului, amfitrioana începe să își depene amintirile despre debutul său literar:

"Am început să scriu la vârsta de 18 ani - își deapănă molatec Prințesa firul amintirii - în urma unei călătorii făcute în Persia. Primul meu volum se intitula: “Cele opt paradise” și a fost premiat de Academie (notă: e vorba de volumul ”Le Huit Paradise”, publicat în anul 1908, și premiat de Academia Franceză). Au urmat apoi “Povestea celor mai mari bucurii din lume”, “Izvor", “Catherine-Paris", “Papagalul verde" ș.a. Cu "Izvor" a venit și consacrarea."

Întrebată despre valoarea operelor sale, Prințesa răspunde cu o modestie aristocrată:

„Criteriul cel mai bun e interesul pe care îl stârnește... ecoul în rândul cititorilor și al publicului. Iată balanța cu care măsor eu greutatea unei opere literare. Cum aș putea altfel să mă judec singură, obiectiv, fără părtinire?”

Scriind în franceză, simțind românește

Martha Bibescu explică de ce a ales limba franceză pentru a-și exprima gândurile, deși inspirația s-a a fost întotdeauna pur românească:

"Scriu în limba franceză pentru că mama mea, născută Mavrocordat, măritată Lahovary, în urma pierderii unui copil și-a părăsit conacul din România, stabilindu-se la Paris, pe când eu aveam numai vârsta de cinci ani. Așa se explică de ce limba în care îmi exprim gândurile e cea franceză. Sunt convinsă că asta nu poate aduce decât servicii unui scriitor de origine românească. Scriind într’o limbă universală, poți fi tradus și citit în lumea întreagă, înlesnind astfel cunoașterea spiritului autohton, de către cei care nu-ți știu limba. Și cred că toți tindem spre universalitate..."

Tezaurul de la Palatul Mogoșoaia și pasiunea pentru tradiție

Spre sfârșitul vizitei, reporterul interbelic este invitat să facă „le tour du propriétaire”. Cu această ocazie, jurnalistul este impresionat de modul în care Martha Bibescu a reușit să salveze Palatul Mogoșoaia din ruină, transformându-l într-o bijuterie arhitecturală prin propriile eforturi financiare și viziune artistică.

"Și ochii mei avizi nu mai pot cuprinde atâtea frumuseți ale trecutului, reînviat de mâinile fine, ca două porumbițe albe și totuși atât de energice, ale Prințesei. Se pare că o zână bună a redeșteptat castelul adormit, populându-l cu relicvele străbunilor celor două familii de martiri și eroi. Iată portretul lui Brâncoveanu, pus la loc de mare cinste, iată și fresca familiei Brâncoveanu de la mânăstirea Horezul, căpătând viață de culori și de lumini picturale, grație broderiei d-nei Nora Steriade. Ici, buzduganul lui Bibescu-Vodă, colo, sabia de soldat a celuilalt Bibescu, înrolat ca simplu soldat în războiul de la ‘77. Epoletul însângerat, mantia ciuruită, capelele purtate pe arșița sau ploile câmpului de luptă, sunt evocările unor vremi de glorie, car nu pot fi tăgăduite." 

Impresionat de cele văzute, reporterul concluzionează:

"O țară care nu are cultul trecutului, nu poate avea tradiție.Din acest respect pentru tradiție a răsărit din ruine castelul minune de la Mogoșoaia, pentru care secolele viitoare vor trebui să poarte recunoștință scriitoarei cu renume mondial, care în loc să se complacă în reuniuni mondene, strânge în castelele de la “Mogoșoaia" și “Posada" comori pentru viitorime. Un pictor tânăr lucrează, în sala de recepții, la copiile unor tablouri vechi. Colecțiile castelului se completează și se vor completa, atâta vreme cât va trăi zâna cea bună, activă, iubitoare de frumos."

Martha Bibescu, în barcă,
pe apele lacului de la Mogoșoaia

---

Epilog: Moștenirea de după 1936

Povestea Marthei Bibescu nu s-a oprit în acel decembrie friguros. Recunoașterea ei a continuat să crească:

• Palatul Mogoșoaia: L-a părăsit abia la venirea comuniștilor, după ce s-a asigurat că va fi protejat ca monument istoric.
• 1954: Academia Franceză i-a conferit „Marele Premiu de Literatură pentru întreaga operă”.
• 1955: Academia Regală de Limbă și Literatură Franceză a Belgiei a ales-o ca membru 
• 1962: A fost distinsă cu Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte recunoașteri ale statului francez.

Martha Bibescu s-a stins din viață la Paris, în 28 noiembrie 1973, dar spiritul ei a rămas legat pe vecie de zidurile de cărămidă ale Mogoșoaiei.

 

Sursa: Articolul „O oră cu prințesa Martha Bibescu” (semnat S.C.), revista Ilustrațiunea Română, 5 ianuarie 1936.