Mănăstirea Cernica în 1929: „Plămânul spiritual” de la porțile Capitalei și blestemul luminii electrice

Anul 1929. În timp ce Bucureștiul se moderniza galopant sub strălucirea becurilor electrice, la doar 12 kilometri distanță, pe insulele lacului Cernica, timpul părea să fi stat în loc. Pentru bucureșteanul interbelic, mănăstirea nu era doar un monument istoric, ci un adevărat „antidot” moral.

De-a lungul istoriei, acest loc a servit drept refugiu spiritual, dar motivele alegerii sale au fost adesea puse sub semnul întrebării.

„Gheena Bucureștilor” vs. Liniștea Ostrovului

Într-un reportaj fascinant din Ilustrațiunea Română, un localnic explica reporterilor de ce Cernica este esențială pentru Capitală. Argumentul său, de o simplitate tăioasă, rămâne valabil și astăzi:

„- Nu știu, boierilor, cine a zidit mănăstirea și cine i-a ales locul. Știu însă că i-a găsit loc bun la porțile Capitalei, pentru că păcatele orașului sunt multe și grele. Creștinul care fuge măcar pentru câteva ceasuri din Gheena Bucureștilor, găsește fără să vrea, în liniștea mănăstirei, odihnă, reculegere, mângâiere și aducerea aminte de Cel care ne stăpânește.”

Țăranul observa cu o nostalgie amară cum progresul tehnologic părea să umbrească puritatea sufletească:

„Cu cât se înmulțesc becurile de electricitate, se înmulțesc și păcatele. Ardeam lumânări de seu și pe vremea aceea era mai bine.”

Odihnă, reculegere, mângâiere și aducerea aminte 

O istorie scrisă la 1608: Hrisovul lui Cernica Știrbei

Rădăcinile acestui lăcaș coboară până în secolul al XVII-lea. Marele vornic Cernica Știrbei a cumpărat satul Florești și a ridicat aici biserica Sf. Nicolae, lăsând un blestem simbolic în hrisovul de ctitorire. Iată ce spunea hrisovul de ctitorire:

‹‹Am cumpérat satul Floresci dupe Colentina, de la Dodelcu și Stroe, feciorii lui Radu Căpitan și am zidit o mânăstire la leat 1608, cu hramul Sf. Nicolae... și o am înzestrat cu tot avutul meu ca să fie de hrană părinților ce vor petrece într'ânsa cu viața de obște fără să fie supusa cuiva...››

Articolul publicat de revista Albina ne mai oferă câteva amănunte interesante din istoria mănăstirii:

"Se zice că această mânăstire ar fi fost populată mai bine de 100 de ani, însă din cauza unei ciume ar fi rămas pustie până pe la 1781... Grigorie era un bărbat foarte evlavios și ducea o viață adevărat călugărească împreună cu toți frații grupați în jurul său..."

Sfântul Calinic și meditația asupra deșertăciunii

Perioada de glorie a mănăstirii este indisolubil legată de Sfântul Calinic, stareț timp de peste 30 de ani. Dincolo de reconstrucția fizică a bisericilor, el a lăsat posterității un epitaf tulburător:

“Vie vază câți în lume

Aur glorie doresc

Sau plăceri și tron, renume,

Cum se sting se nimicesc,

Cârje mitră arhierească,

Or ce în lume am dorit

Vanitate omenească

Toate aici s’au contopit.

Vreun act de caritate

Sau credință în Dumnezeu

Sper că în eternitate

Va însoți sufletul meu.”

Citind următorul articol vom putea explora cum se desfășura viața monahală în perioada interbelică și povestea cutremurătoare a lui Gheorghe Troiță.

Citește aici articolul: Mănăstirea Cernica: Viața monahală în perioada interbelică, Gheorghe Troiță și blestemul lui Dumnezeu

Surse consultate:

• Ion Tik: Articolul “La mănăstirea Cernica”, Ilustrațiunea Română (12 septembrie 1929).
• “G.”: Articolul “Mânăstirea Cernica”, Revista Enciclopedică Populară – Albina (29 octombrie 1900).