Mănăstirea Cernica: Despre credință, păcatele Bucureștiului și Sfântul Ierarh Calinic

La numai 12 kilometri de București, amplasată pe două dintre insulele pitorești ale lacului Cernica, se află unul dintre cele mai importante așezări monahale din România. 

De-a lungul istoriei, acest loc a servit drept refugiu spiritual, dar motivele alegerii sale au fost adesea puse sub semnul întrebării.

Un antidot pentru „Gheena Bucureștilor”

În anul 1929, un reporter al revistei “Ilustrațiunea Română” surprindea o perspectivă morală fascinantă asupra mănăstirii, discutând cu un țăran din zonă. Pentru acesta, Cernica nu era doar un monument, ci un necesar „plămân spiritual” pentru o Capitală tot mai degradată moral:

„- Nu știu, boierilor, cine a zidit mănăstirea și cine i-a ales locul. Știu însă că i-a găsit loc bun la porțile Capitalei, pentru că păcatele orașului sunt multe și grele. Creștinul care fuge măcar pentru câteva ceasuri din Gheena Bucureștilor, găsește fără să vrea, în liniștea mănăstirei, odihnă, reculegere, mângâiere și aducerea aminte de Cel care ne stăpânește.”

Țăranul observa cu amărăciune legătura dintr modernizarea accelerată și degradarea morală a societății: 

„Cu cât se înmulțesc becurile de electricitate, se înmulțesc și păcatele. Ardeam lumânări de seu și pe vremea aceea era mai bine.”

Odihnă, reculegere, mângâiere și aducerea aminte

Scurt istoric: Ctitorirea Mănăstirii Cernica în 1608

Istoria lăcașului începe în secolul al XVII-lea. Conform “Revistei Enciclopedice Populare – Albina” (1900), mănăstirea a fost întemeiată de marele vornic Cernica Știrbei. Iată ce spunea hrisovul de ctitorire:

‹‹Am cumpérat satul Floresci dupe Colentina, de la Dodelcu și Stroe, feciorii lui Radu Căpitan și am zidit o mânăstire la leat 1608, cu hramul Sf. Nicolae, făcătorul de minuni de la Mira Lichiei, în capul moșiei Melicea de mai sus arătată, într'un ostrov lângă Floresci din mijloc, ce se vecinește cu Șerban Vodă și o am înzestrat cu tot avutul meu ca să fie de hrană părinților ce vor petrece într'ânsa cu viața de obște fără să fie supusa cuiva, iar la din potrivă, de se va scula cineva din neamul meu, să nu fie slobod de a se atinge de dânsa, sau să puie egumen, ce să fie stareț din acei părinți ce vor petrece cu viață de obște spre pomenirea mea, a soției mele și a neamului meu în veacul de acum și cel ce va să fie.››

Articolul publicat de reviasta Albina ne mai oferă cîteva amănunte ineresante din istoria mănăstirii:

"Se zice că această mânăstire ar fi fost populată mai bine de 100 de ani, însă din cauza unei ciume ar fi rămas pustie până pe la 1781, când venind din Sf. Munte un călugăr anume Grigorie, cu doi ucenici, s'a stabilit aici și încetul cu încetul au populat din nou mânăstirea. Grigorie (notă: Sfântul Cuvios Gheorghe, unul dintre ucenicii Sfântului Paisie de la Neamț, ”a fost rânduit de Dumnezeu, ca stareț al mânăstirii” în anul 1781) era un bărbat foarte evlavios și ducea o viață adevărat călugărească împreună cu toți frații grupați în jurul său, încât se dusese vestea despre ei până în ținuturi depărtate ale țării. O dată au venit la ei să-i vadă și cucoana Goleasca și cucoana Dudeasca din neamul cel vestit al Dudescului și Golescului și s'au interesat și de starea lor materială. Mult bine au făcut mânăstirii și domnitorul Mavrojeni și Alexandru Moruzi. Amintesc că pe lângă biserica cu hramul Sf. Nicolae se mai află aici și o frumoasă biserică cu hramul Sf. Gheorghe. Aceste biserici se află despărțite una de alta printr'un eleșteu, peste care e așezat un pod.”

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica: Restaurarea mănăstirii și epitaf

După perioada de pustiire cauzată de o nouă epidemie de ciumă, Mănăstirea Cernica a fost readusă la viață prin eforturile neobosite ale Sfântului Calinic (1787-1868). Acesta a fost stareț al mănăstirii între anii 1818 și 1850. Pe mormântul său se află un epitaf memorabil, o meditație profundă asupra deșertăciunii lumești și a speranței în credință: 

“Vie vază câți în lume
Aur glorie doresc
Sau plăceri și tron, renume,
Cum se sting se nimicesc,
Cârje mitră arhierească,
Or ce în lume am dorit
Vanitate omenească
Toate aici s’au contopit.
Vreun act de caritate
Sau credință în Dumnezeu
Sper că în eternitate
Va însoți sufletul meu.”

Citind următorul articol vom putea explora cum se desfășura viața monahală în perioada interbelică și povestea cutremurătoare a lui Gheorghe Troiță și a blestemului care l-a urmărit până la porțile mănăstirii.
 

Citește aici articolul:

 

Mănăstirea Cernica: Viața monahală în perioada interbelică, Gheorghe Troiță și blestemul lui Dumnezeu 

 

Sursa principală (reportajul din 1929)

• Ion Tik: Articolul “La mănăstirea Cernica”, publicat în numărul din 12 septembrie 1929 al revistei “Ilustrațiunea Română”.

Sursa istorică (articolul din 1900)

• “G.”: Articolul “Mânăstirea Cernica”, publicat în numărul din 29 octombrie 1900 al “Revistei Enciclopedice Populare – Albina”.