Se afișează postările cu eticheta Cadrilater. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cadrilater. Afișați toate postările
Publicat de De ieri De azi with 0 comment

Povești din România Mare: Legendele Cavarnei



Vă propun să ne continuăm împreună călătoria începută pe paginile blogului prin locurile pline de farmec și înțesate cu povești ale „Coastei de Argint” – parte a României Mari de altădată. Vom poposi astăzi în Cavarna (azi Kavarna), un mic orășel situat la 15 km de Balcic. 
 
stâncă pitorească din apropierea Cavarnei interbelice văzută de pe mare

O istorie zbuciumată

Istoria zbuciumată a Cavarnei se întinde pe durata a câtorva secole: până în anul 1320 a făcut parte din Țaratul Vlaho-Bulgar, fiind menționată în cronici existența aici a unei mitropolii. Ocupată de turci în anul 1388, Cavarna - ca de altfel întreg Cadrilaterul - a fost reintegrată în scurt timp Țării Românești. În perioada 1417 – 1913 localitatea a aparținut Imperiului Otoman, iar între anii 1913 și 1940 a făcut parte din România.

Vă invit așadar să vă lăsați vrăjiți de farmecul a două frumoase povești ale Cavarnei, citite în articolul „Legendele Cavarnei” (din păcate nesemnat), publicat în numărul din 17 august 1938 al revistei „Ilustrațiunea Română”:
„Situată pe faleza de piatră, cu straturi de granit și pământ ce formează largi terase, cu asinii cuminți care pasc iarba uscată de soare, cu tătăroaicele în șalvari roșii ce vin să-și adape caprele la izvor, Cavarna se prezintă ca un decor biblic în liniștea unui început de lume, ce se scaldă în talazurile neostenite ale Mării Negre. 
 
Pe locul acesta de basm, în crepusculul care însângerează un decor de lume din vis, toate legendele devin realități și participă la viața personagiilor de legendă, ca la existența unor prieteni uitați de demult. De aceea la Cavarna trăiești legenda și farmecul acestor povestiri care rămâne multă vreme în tine, ca parfumul unei flori cu petalele presate între filele unui volum de versuri. Nu e loc din Cavarna care să nu aibă legenda sa. Povești orientale din 1001 de nopți, povești balcanice cu tâlhari și răzbunări, duioase povești românești, totul e amestecat aici.”

Legenda Văii Cișmelelor

Una din cele mai frumoase legende ale locului are ca subiect pitoreasca „vale a cismelelor” - loc din Cavarna în care - datorită apei „de o calitate mult superioară celorlalte izvoare din regiune” - se adunau localnicii să se aprovizioneze cu apă. Aici era locul în care „se țeseau idilele” și „se comentau” cancanurile orășelului.
 
locuitori din Cavarna interbelică, 1938, la izvoarele din Valea Cișmelelor
Pitoreasca „vale a cismelelor”din Cavarna (1938)
„Legenda spune că pe acest loc a trăit un bătrân pustnic creștin, în bună vecinătate cu un hoge otoman. Amândoi bătrânii, deși se onorau reciproc, doreau fiecare în parte să dovedească celuilalt superioritatea credinței sale. Într'una din zile, în cursul unei discuții mai aprinse, cei doi credincioși s'au decis să-și încerce puterea credinței lor. Cunoscând stâncile sterpe pe care se aflau, ei au hotărât ca rugându-se fiecare lui Dumnezeu după ritualul său, să obție să izvorască apă limpede din imensele stânci de granit.

Zile și nopți de-a rândul s'au rugat cei doi credincioși și au pus atâta căldură în ruga lor, încât în cele din urmă, Dumnezeu s-a înduioșat și a făcut un semn. În aceiași clipă stânca s'a desfăcut în două locuri în valea în care se rugau cei doi pustnici și au țâșnit două izvoare de apă limpede cum e cristalul. Atunci, creştinul şi mahomedanul și-au dat seama că voința lui Dumnezeu e numai una și nu și-au mai disputat fiecare Stăpânul, fiindcă era unu și aceiași persoană.” 

Poarta celor șapte fecioare

Chiar și în zilele de azi, mulți dintre cei care ajung la Cavarna se fotografiază la „Poarta celor șapte fecioare” - o „imensă crăpătura în stâncile ce leagă pe malul mării Cavarna de Balcic”. Este un loc în care, la fel ca și în cele de ieri, „privirea se pierde până departe spre stâncile Caliacrei și liniștea ruptă doar de murmurul furios al valurilor ce se spulberă de stânci dau decorul și ambianța necesară pentru visare”. Acest loc feeric are și el legenda lui:
„Se spune că în urmă cu niște sute de ani, pe meleagurile acestea au năvălit păgânii, care au distrus totul în calea lor. Când păgânii s'au apropiat de sat, șapte fecioare, cunoscând soarta ce le aștepta dacă ar fi căzut în mâinile păgânilor, au preferat să moară. De aceea au venit pe acest loc legându-și cosițele una de alta și s'au aruncat îmbrățișate în mare. Localnicii spun că, în nopțile cu lună, de pe stâncile pe care și-au zdrobit trupurile cele șapte fecioare, se ridică tânguirea lor, pentru soarta nemiloasă ce le-a secerat viețile triste.

Chiar Tewfic, cofetarul care umblă toată ziua prin târg cu tablaua lui cu zaharicale, spune că într'o noapte a văzut ridicându-se, la “poarta celor șapte fecioare", șapte fantome albe spre cerul plin de stele al lunei august. De atunci e el atât de norocos și nevasta îi naște numai băieți, unul mai voinic decât altul.”

O fereastră către trecut

Dincolo de trecerea implacabilă a timpului, Cavarna rămâne un loc al poveștilor vii, în care faleza, marea și stâncile păstrează și astăzi ecoul legendelor de demult. Să ne oprim o clipă din goana prezentului pentru a asculta șoaptele acestui ținut de basm, lăsându-ne purtați de farmecul inegalabil al unei Românii interbelice care, prin istorisiri precum cele de pe „Coasta de Argint”, continuă să dăinuiască în memoria noastră colectivă.
 
Continuarea
    email this
Publicat de De ieri De azi with 0 comment

O zi de sărbătoare în Cadrilater: Lumea aromânilor și tradițiile lor uitate

În 1913, România își extindea hotarele către sud, încorporând un teritoriu cu un farmec aparte, dar și cu o istorie zbuciumată. Cadrilaterul devenea rapid un spațiu al regăsirii identitare pentru mii de suflete venite de peste Dunăre.

„Din vrerea nestrămutata a lui Dumnezeu și prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul țărei înspre miază-zi, de partea Dobrogei, încă cu o nouă țărișoară. Unii au numit acest ținut Cadrilater, patrulater... Silistra, sau Drâstorul lui Mircea cel Bătrân, așezată pe Dunăre și locuită de Români, era așa de bine întărită că n’a putut fi luată niciodată de un inamic.” (G. Murgoci – 1913)
 
Carilater, Romania interbelica, Aromani, 1932

Marea problemă a fost însă aceea că, în perioada de ocupație, Bulgaria schimbase raportul demografic. Tocmai de aceea, statul român a hotărât colonizarea județelor Durostor și Caliacra cu aromâni și valahi megleniți. Primul transport a sosit cu vaporul „Iași” în 1925, iar Cadrilaterul a devenit curând o adevărată nouă patrie pentru cei veniți din Grecia, Albania sau Serbia.
 

Vă propun o scurtă vizită în lumea acestor „frați de sânge”, ghidați de Margareta Nicolau, reporter al revistei Realitatea Ilustrată în anul 1932.

Primii coloniști aromâni

Aromânii și-au clădit satele cu aceeași temeinicie cu care își păzeau turmele în munți. Margareta Nicolau notează:

„Păstoritul, agricultura și mai ales negoțul sunt ocupațiile lor de căpetenie. Au sate înfloritoare, cu școli și biserici, iar locuințele le sunt zidite temeinic din piatră... Așezați ici și colo pe întinsul Cadrilaterului, vizitatorii Balcicului au prilejul să trăiască în chiar imediata lor apropiere.”

O zi de sărbătoare

Într-o zi de sărbătoare, comunitatea își dezvăluie întreaga splendoare. Este un spectacol al culorilor vii, unde fiecare gest are o semnificație precisă:

„Spre zări, cerul are culoarea unei petale proaspete de trandafir... Marea. bordeie acoperite cu stuf și mărăcini se înșiruiesc laolaltă cu clădiri prin ale căror ferestre înalte pătrunde puternic lumina.
Femeile stau la sfat în fața locuințelor; țin în brațe copii-păpuși, cu ochii clari, în care nici pe departe nu poți întrezări chipul închis, cioplit parcă în piatră al bărbatului sau al femeii. Privești atent la pieptănătura mamei. Părul bogat își strecoară coadele printre șiragurile de mărgele și galbeni. E o gamă vie de culori, care întruchipează o tiară brăzdată cu fel de fel de desene ordonate, armonice. Potopul de mărgele înconjură bărbia, acoperă gâtul, smălțuind cămașa albă. Dar fetele cu bonete de sub care ies valuri nebunatice de franjuri!... Din toată făptura lor emană un primitivism plin de simpatie.”
Carilater, Romania interbelica, Aromani, 1932

Horă - în ritmul dat de cimpoi (stânga)
Fetiță de colonist din Cadrilater (dreapta)

Momentul central este hora, un dans care subliniază unitatea, dar și rigoarea relațiilor sociale:

„Mai încolo, la câțiva pași, în plin câmp, au încins o horă. Nu se țin de braț ca la noi, ci fiecare și-a prins mâna de cordonul de piele, împodobit cu paftale grele, al vecinei. Joacă domol, abia mișcând picioarele, în timp ce cântărețul satului, cimpoierul, cu fața întoarsă spre șiragul băieților, scoate sunete prelung răscolitoare. Deodată cu toții au pornit într'o fugă vertiginoasă. Cam la vreo două sute de metri se opresc și dansul îl reiau pe dată: același tempo lin, monoton, aproape plictisitor.
Raporturile dintre tineretul de ambe sexe sunt inexistente. Fata rămâne până la căsătorie deplin imaculată. Cu puțin timp mai înainte, mirele săvârșește un simulacru de răpire, dispărând cu ea într'un sat apropiat. Înștiințați, apar imediat părinții și își dau încuviințarea..”
Carilater, Romania interbelica, Aromani, 1938
Fată din satul de coloniști "Regina Maria" (Cadrilater)
(pe coperta "Ilustrațiunii Române" - 24 august 1938)

Dincolo de frumusețea costumelor, reporterul surprinde esența psihologică a acestui popor:

„Ivindu-ți-se prilejul să pătrunzi în intimitatea aromânilor ai cea mai vie pildă de trăinicie a familiei... Crescuți liberi, nu se prea împacă nici cu autoritățile noastre. Se simt la larg, nedepinzând de nimeni. De pasul care-l fac, nu vor să dea seamă.”


Sursa: Articolul „La coloniștii aromâni” – Margareta Nicolau – Realitatea Ilustrată, 28 iulie 1932.

Continuarea
    email this
Publicat de De ieri De azi with 0 comment

Prima lună de călătorii în România de ieri: Topul preferințelor voastre

🥂 O lună de România Interbelică!

Vă mulțumesc pentru că ați transformat prima lună a acestui blog într-o poveste de succes! Cu cele mai mult de 4.000 de afișări, mi-ați demonstrat că dragostea pentru istoria și valorile noastre este mai vie ca niciodată. 


Cele mai citite ARTICOLE:

Vă mulțumesc că sunteți parte din această călătorie în timp!

Continuarea
    email this