Continuăm explorarea Balcicului interbelic alături de reporterul Ion Tic. După ce am lăsat în urmă „năzbâtiile” boemului Demir și țestoasele din Comorovo, marea ne dezvăluie chipuri de legendă și stânci care prind viață în amurg.
Balcic Imagini din satul tătărăsc (1936)
Să ne întoarcem în paginile revistei “Ilustrațiunea Română” din 2 septembrie 1936 pentru a descoperi tainele „Coastei de Argint”.
Ghirahi – femeia sirenă
„În tovărășia lui Daniel am colindat câtva timp Balcicul și împrejurimile. M'a impresionat îndeosebi “cartierul tătărăsc", o minusculă și arhaică așezare în care n’a pășit niciodată picior de “străin”. Pescarul din Comorovo mi-a arătat în treacăt casa în care s'a născut Ghirahi – tătăroaica “jumătate femeie - jumătate pește"; o dansatoare despre care legenda povestește atât de multe încât un scriitor ar putea ticlui un roman.
- O sirenă?
- Poate că da. Lucru sigur că Ghirahi a jucat pe vremuri un rol de seamă în viața băștinașilor. Bătrânii spun că fata se născuse din “blestemata dragoste" a unui marinar pripășit prin partea locului, care a răpit, într'o zi, pe cea mai frumoasă dintre tătăroaice... Ghirahi purta în ochi focul care pironea locului pe cel care cuteza să-i privească: doi cărbuni aprinși pe care un singur om i-a înțeles... Fata cu obrajii catifelați dansa cum nimeni alta n'a dansat vreodată: un dans care vrăjea... Când tătarii, furioși, încercau s'o străpungă cu cuțitele, Ghirahi îi dezarma cu dansul ei fără asemănare...
- Dar cum putea dansa “sirena"?...
- O altă legendă spune că de dragul marinarului, Ghirahi s'a prefăcut într’o noapte în “sirenă”... Sirena Balcicului a trăit o viață ciudată.”
Zuhi - fata soarelui
„Sus, pe “Drumul Reginei”, spre palat, tovarășul meu de drum, pescarul din Comorovo, istorisește “povestea unei stânci”:
- Colo, în pieptul malului, stânca cu chip de om pe care o vezi ridicându-se semeț, mai înaltă decât toate celelalte, mărturisește drumeților legenda unei fecioare... Zuhi - fata soarelui - care s'a născut din spuma mării... Pe vremea aceea Balcicul avea o singură colibă pe care o stăpânea un frumos pescar. Zuhi stăpânea țărmul și marea. Cânta mai frumos decât privighetoarea. Zuhi - fata soarelui și a mării – crescu în castelul ei făurit din sideful scoicilor, pe care singură le adunase, ani de-a rândul. Când pescarul cobora la mal, pe înserate, Zuhi, ascunsă în castelul de scoici, cânta. Legenda spune că Zuhi aduna cu cântecele ei atâta vânat în plasele și năvoadele pescarului încât nu-l putea duce.
Pescarul, îndrăgostit de cântecele misterioase care porneau din adâncul malului, își strămută coliba pe țărm. Când văzu, în cele din urmă, chipul de fată care purta ceva din frumusețea valurilor și din mândria soarelui, se îndrăgosti la nebunie...
La apariția primului om pe care-l vedeau ochii ei arzători, Zuhi sălbateca fugi... Mai apoi, se îndrăgosti și ea de pescarul voinic și frumos ca un Făt din poveste. Dar, în clipa în care îndrăgostiții își sorbeau o primă și nevinovată sărutare, apa mării se tulbură din adâncuri, soarele se întunecă și de sub un nor de cerneală, un fulger străpunse inima fetei. Zuhi se prefăcuse în stâncă...
Multa vreme pescarul a scăldat cu lacrimi stânca morții care-i înghițise într'o clipită toată fericirea vieții.”
Amurgul în „Cetatea pictorilor”
„Pe înserate Balcicul este și mai frumos. Luminile panoramei par licurici care semnalizează mării misterele poveștilor de dragoste… Oamenii, casele, străzile au căpătat altă culoare, asemenea decorurilor de teatru în lumina schimbătoare a reflectoarelor. Undeva, departe, un glas cristalin pe care-l îngână mandolina, cântă un cântec de demult... Cântă, poate, Zuhi, din adâncuri, cântecul durerii...”
Călătoria la Balcic a început aici:
👉 Poveștile Balcicului (I): Țestoasele din Comorovo și „năzbâtiile” boemului Demir
Citește mai multe reportaje interbelice aici:
- O zi de sărbătoare în Cadrilater: Lumea aromânilor și tradițiile lor uitate
- Tuzla, 1932: „Geamia-degetar” și misterul de la Fântâna Nehibéi
- „O bijuterie pe Dunăre”: Turtucaia anului 1935
- Politică şi parfum oriental la Bazargic: Inima Cadrilaterului în perioada interbelică
- Timoc, 1936: Martirajul și reziliența unei comunități românești
Sursa: „Orașul pictorilor: Balcic”, Ion Tic, Ilustrațiunea Română, 2 septembrie 1936.
0 Comentarii