În 1913, România își extindea hotarele către sud, încorporând un teritoriu cu un farmec aparte, dar și cu o istorie zbuciumată. Cadrilaterul devenea rapid un spațiu al regăsirii identitare pentru mii de suflete venite de peste Dunăre.
„Din vrerea nestrămutata a lui Dumnezeu și prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul țărei înspre miază-zi, de partea Dobrogei, încă cu o nouă țărișoară. Unii au numit acest ținut Cadrilater, patrulater... Silistra, sau Drâstorul lui Mircea cel Bătrân, așezată pe Dunăre și locuită de Români, era așa de bine întărită că n’a putut fi luată niciodată de un inamic.” (G. Murgoci – 1913)
Marea problemă a fost însă aceea că, în perioada de ocupație, Bulgaria schimbase raportul demografic. Tocmai de aceea, statul român a hotărât colonizarea județelor Durostor și Caliacra cu aromâni și valahi megleniți. Primul transport a sosit cu vaporul „Iași” în 1925, iar Cadrilaterul a devenit curând o adevărată nouă patrie pentru cei veniți din Grecia, Albania sau Serbia.
Vă propun o scurtă vizită în lumea acestor „frați de sânge”, ghidați de Margareta Nicolau, reporter al revistei Realitatea Ilustrată în anul 1932.
Primii coloniști aromâni
Aromânii și-au clădit satele cu aceeași temeinicie cu care își păzeau turmele în munți. Margareta Nicolau notează:
„Păstoritul, agricultura și mai ales negoțul sunt ocupațiile lor de căpetenie. Au sate înfloritoare, cu școli și biserici, iar locuințele le sunt zidite temeinic din piatră... Așezați ici și colo pe întinsul Cadrilaterului, vizitatorii Balcicului au prilejul să trăiască în chiar imediata lor apropiere.”
O zi de sărbătoare
Într-o zi de sărbătoare, comunitatea își dezvăluie întreaga splendoare. Este un spectacol al culorilor vii, unde fiecare gest are o semnificație precisă:
„Spre zări, cerul are culoarea unei petale proaspete de trandafir... Marea. bordeie acoperite cu stuf și mărăcini se înșiruiesc laolaltă cu clădiri prin ale căror ferestre înalte pătrunde puternic lumina.
Femeile stau la sfat în fața locuințelor; țin în brațe copii-păpuși, cu ochii clari, în care nici pe departe nu poți întrezări chipul închis, cioplit parcă în piatră al bărbatului sau al femeii. Privești atent la pieptănătura mamei. Părul bogat își strecoară coadele printre șiragurile de mărgele și galbeni. E o gamă vie de culori, care întruchipează o tiară brăzdată cu fel de fel de desene ordonate, armonice. Potopul de mărgele înconjură bărbia, acoperă gâtul, smălțuind cămașa albă. Dar fetele cu bonete de sub care ies valuri nebunatice de franjuri!... Din toată făptura lor emană un primitivism plin de simpatie. ”
 |
Horă - în ritmul dat de cimpoi (stânga) |
Momentul central este hora, un dans care subliniază unitatea, dar și rigoarea relațiilor sociale:
„Mai încolo, la câțiva pași, în plin câmp, au încins o horă. Nu se țin de braț ca la noi, ci fiecare și-a prins mâna de cordonul de piele, împodobit cu paftale grele, al vecinei. Joacă domol, abia mișcând picioarele, în timp ce cântărețul satului, cimpoierul, cu fața întoarsă spre șiragul băieților, scoate sunete prelung răscolitoare. Deodată cu toții au pornit într'o fugă vertiginoasă. Cam la vreo două sute de metri se opresc și dansul îl reiau pe dată: același tempo lin, monoton, aproape plictisitor.
Raporturile dintre tineretul de ambe sexe sunt inexistente. Fata rămâne până la căsătorie deplin imaculată. Cu puțin timp mai înainte, mirele săvârșește un simulacru de răpire, dispărând cu ea într'un sat apropiat. Înștiințați, apar imediat părinții și își dau încuviințarea..”
 |
| Fată din satul de coloniști "Regina Maria" (Cadrilater) (pe coperta "Ilustrațiunii Române" - 24 august 1938) |
Dincolo de frumusețea costumelor, reporterul surprinde esența psihologică a acestui popor:
„Ivindu-ți-se prilejul să pătrunzi în intimitatea aromânilor ai cea mai vie pildă de trăinicie a familiei... Crescuți liberi, nu se prea împacă nici cu autoritățile noastre. Se simt la larg, nedepinzând de nimeni. De pasul care-l fac, nu vor să dea seamă.”
Sursa: Articolul „La coloniștii aromâni” – Margareta Nicolau – Realitatea Ilustrată, 28 iulie 1932.
0 Comentarii