Orașele noastre adăpostesc astăzi, la fel ca în urmă cu un veac, o armată de ghicitoare în cărți, cafea sau palmă, clarvăzătoare și cititoare în globuri de cristal, în stele sau chiar în... ochi de bufniță. În acest „domeniu” al misticului, timpul pare să fi stat în loc. S-au schimbat, poate, doar mijloacele de publicitate — firmele stradale de odinioară au fost înlocuite de reclamele din mediul virtual de azi — și dimensiunile vilelor deținute de „ghicitoarele de top”.
Aproape nimic nu a zdruncinat fascinația publicului pentru magie. În zilele noastre, ca și în cele de ieri, mii de suflete își alină durerile sau își caută nădejdea în preziceri care mai de care mai fanteziste.
Vă invit astăzi la o plimbare plină de pitoresc prin „Raiul vrăjitoarelor” din vechea mahala ieșeană a Nicolinei. Ghid ne este reporterul C. Luca-Iași, care, în vara anului 1937, pornea cu aparatul Kodak la pachet să descopere tainele acestui cartier al descântecelor pentru cititorii revistei „Ilustrațiunea Română”:
Nicolina: Cartierul unde descântecul era la el acasă
La periferia Iașilor de altădată, mahalaua Nicolina deținea un record greu de egalat: densitatea uluitoare de „firme” care promiteau rezolvarea oricărei probleme prin magie. Curios să descopere acest univers, reporterul vremii pătrunde în curtea unei vrăjitoare, unde este întâmpinat de un zăvod lățos și de o „ghicitoare” gata să-i citească viitorul pentru doar 20 de lei:
“Nu cred să existe pe întreg cuprinsul României Mari vreun oraș cu o mahala blagoslovită de Dumnezeu cu mai multe vrăjitoare ca mahalaua Nicolinei de la periferia Iașilor. Sunt străzi aici unde nu faci zece pași fără să dai cu ochii de o firmă cu câteva cărți de joc pe ea și redactată în stiluri care mai de care mai originale.
Într'o dimineață am luat-o și eu razna cu Kodak-ul în buzunar prin acest cartier al descântecelor. Din toate firmele trecute în revistă mi-a reținut privirea una cu următoarea inscripție: “Ghicesc, vrăjesc, fac de dragoste. Lei 20”. M'am oprit în fața porții și abia atinsesem clanța, când un zăvod lățos se repezi spre mine lătrând și arătându-și dantura solidă. Această sonerie vie încetă când pe cărarea din mijlocul curții își făcu apariția o femeie înaltă, brunetă, de vârstă mijlocie, îmbrăcându-și din mers un halat înflorat peste rochia obișnuită.
- Poftim, poftim… Eram în fund la bucătărie, de aceea v'am lăsat să așteptați.
- D-ta ghicești ? - o întreb eu.
- Da, eu! Poftiți înăuntru. Sau dacă doriți, luați loc aici, la masa asta. E mai răcoare…
Și fără să-mi lase timp să mai vorbesc, se propti în fața mea cu mâinile sprijinite în șolduri, privindu-mă încruntat:
- D-ta ai o supărare mare...
Eu o priveam abia ținându-mi râsul:
- Doamne ferește! Din contra…"
O „consultație” cu peripeții și psihologie de mahala
Tentativele vrăjitoarei de a ghici suferința reporterului eșuează rând pe rând, trecând rapid de la furturi și pagube la drame sentimentale inventate. Dialogul de mai jos dezvăluie pragmatismul din spatele „puterilor magice”: odată plătită taxa de consultanță, ostilitatea ghicitoarei dispare, lăsând locul unei sincerități dezarmante despre greutățile meseriei:
"- Aveți o pierdere. Vi s'a furat ceva… O pagubă.
- M’a păzit Durmnezeu!
Văzând că în această direcție n'a nimerit-o, făcu o pauză de câteva secunde, scoase din buzunar o pereche de cărți soioase, le întinse pe masă, apoi o întoarse pe latura sentimentală:
- D-ta ții în inimă o persoană brunetă, dar ea…
- Nici gând o întrerupsei eu.
- Atunci ce vrei d-ta? Ai venit aici să mă faci să-mi pierd vremea degeaba și să mi se ardă mâncarea pe foc? – mă luă ea la rost tăios și privindu-mă inchizitorial.
Am scos un pol din buzunar și i-am plătit “consulta'ia", după care domolindu-se ca prin farmec, i-am explicat rostul vizitei mele, rugând-o să-mi permită să aștept sosirea vre-unui “client".
- Da, da, așteptați. De ce nu? Numai să dea Dumnezeu să vină. Poate ai venit d-ta într'un “ceas bun"… Câteodată trec zile întregi și nu “iese" o lețcaie..."
Ritualul deochiului și băutura de dragoste
Norocul îi surâde reporterului când la poarta Coanei Tasia oprește o căruță: o mamă disperată își aduce copilul care nu se mai oprește din plâns. Scena care urmează pare desprinsă din negura timpului — apă neîncepută, paie din mătură părăsită și cărbuni aprinși. Deși vrăjitoarea refuză să dicteze cuvintele magice, susținând că puterea lor stă în taină, jurnalistul reușește să transcrie descântecul ce promite să alunge răul „ca spuma de mare”:
"Și în adevăr, venisem într'un “ceas bun", căci nu trecu nici un sfert de oră și la poartă se opri o căruță de țară din care scoborî o femeie cu un copilaș în brațe. Lătratul câinelui aduse pe vrăjitoare din nou la poartă:
- Săru'mâna coană Tasie! Ia, nu știi ce are copchila asta? De vre'o săptămână “o ține într'o gură" zi și noapte. Și pe lângă ea n'am nici eu odihnă. La fel ca acu trei săptămâni, când am venit întâia oară la mata. Atunci i-o trecut… - dădu lămuriri țăranca.
Coana Tasia examină copilul apoi dădu competințe din cap:
- E deochiată, mititica!
Aduse un pahar și trimise pe femeie la cișmeaua din colțul străzii să aducă “apă neîncepută”; apoi bătu în gard la o vecină, de la care ceru o mătură “părăsită". Rupse trei paie din mătură, aduse pe o tablă câțiva cărbuni aprinși din care numără nouă pe care îi aruncă în pahar; iar cu cele trei paie începu să amestece descântând. Din când în când se oprea, scuipând în cele patru puncte cardinale. M’am apropiat de ea rugând-o să “descânte" mai rar spre a avea timp să scriu și eu.
- Nu se poate! - se răsti ea. Dacă poți să-l “furi" cu urechea, bine! Altfel nu mai are “leac". Și eu de la mama tot așa “l-am furat".
Și continuă să bolborosească, (iar eu mi-am încordat auzul să-l pot “fura"):
- Fugi deochi dintre ochi
Cum fuge iepurele de ogar,
Că te-ajunge duh de om botezat,
Și pe loc ai crăpat!
Să pieri, să răspieri
Ca spuma de mare
Ca roua de soare
Şi Ileana să rămâie curată, luminată,
Ca de Dumnezeu lăsată.
Leac… și babei un colac!
Apoi cu cele trei paie stropi copilul în creștetul capului, pe frunte și pe piept, dându-i să bea de trei ori câte puțină apă. Încă nu plecase femeia cu copilul “descântat", când apăru o nouă “clientă".
- Ei? Ce-ți mai face bărbatul? – o întrebă coana Tasia.
- Acum a dat Dumnezeu și se uită cu “ochi mai buni" la mine, vine acasă devreme...
- Va să zică și-a făcut “ifectu" băutura…
- De aceea am venit, să-mi mai faci o leacă…
Cât ai bate din palme masa se umplu cu sticle de toate mărimile (din care nu lipsea aceea cu rachiu) iar vrăjitoarea începu să prepare “băutura de dragoste" care după spusele ei avea să readucă tinerei, ce sta sfioasă pe scaun, inima bărbatului apucat pe căi greșite. Am plecat condus până la poartă de coana Tasia, care bine dispusă în urma avalanșei de clienți îmi strigă din urmă:
- Mai poftim, mai poftim!”
0 Comentarii