Mănăstirea Cernica: Viața monahală în perioada interbelică, Gheorghe Troiță și blestemul lui Dumnezeu

Notă: Acest articol continuă incursiunea noastră în universul spiritual al Mănăstirii Cernica. Dacă vrei să descoperi mai întâi istoria ctitoririi de la 1608 și cum vedeau țăranii interbelici mănăstirea drept un „antidot” pentru păcatele Bucureștiului, citește aici articolul Mănăstirea Cernica: Despre credință, păcatele Bucureștiului și Sfântul Ierarh Calinic.

 

Continuăm povestea, pășind dincolo de zidurile lăcașului alături de reporterul Ion Tik, în anul 1929...

 

„Cocoșul și linia de cretă”: O ironie la adresa bucureștenilor

Întâlnirea cu starețul Zosima Pârvulescu îi prilejuia reportelui Ion Tik prilejul să își motiveze vizita la Mănastirea Cernica și să facă o observație savuroasă  despre spiritul bucureștenilor de acum un secol: 

"Să scriu câte ceva despre mănăstirea Cernica, care deși este la doi pași de Capitală, este prea puțin cunoscută de concetățenii mei, care nu pășesc dincolo de bariera orașului. Ai văzut, Cuvioșia ta, vreodată un cocoș în fața unei linii de cretă? Fă experiența, pentru că văd că ai păsări frumoase. la un cocoș și trage o dungă groasă cu o bucată de cretă. Cocoșul va privi îndelung dunga, când cu un ochi când cu celălalt. Concluzia va fi că cocoșul nu va pășii peste linie chiar dacă ar fi să-l omori. Așa se petrec lucrurile și cu concetățenii mei bucureșteni." - Ion Tik

Mănăstirea Cernica în anul 1929

Rânduiala călugărească: Posturi, rugăciuni și muncă

Reporterul își continuă vizita, observând simplitatea și pacea locului. Un călugăr bătrân îi explică rânduiala zilnică și importanța muncii:

"La mânăstirea noastră viața se scurge între posturi, rugăciuni și muncă de toată ziua. Iată, privește la poarta mânăstirei cei doi frați care se întorc de la munca câmpului. Facem, cum putem, plugărie, creștem oi, vite și Dumnezeu ne învrednicește să agonisim pentru toți. Îngrijim mai mult de suflete decât de trupuri; dar muncim pentru că nu ne place trândăvia."

În arșița soarelui...

Un alt călugăr îi povestea reporterului interbelic despre fratele Efghinie, care plecase la oraș, de cu noapte, pentru cumpărături și care nu se înapoiase nici după toacă:

"Curios și cu fratele Efghinie. Pentru o palmă de loc și pentru o cumpărătură de un ceas, pierde o zi întreagă. Așa are obiceiul; e lung de vorbă și povestește multe."

Călugărul își făcu după aceea palma streașină și privind în zare spuse:

"Nu se vede. Iar trebuie să fi întâlnit vreun suferind sau vreun copil bolnav pe care l'a internat în spital. Sau, Dumnezeu știe ce i s'o fi întâmplat."

Litanie de seară la Mănăstirea Cernica

Despre Gheorghe Troiță și blestemul lui Dumnezeu

Cea mai zguduitoare secvență a vizitei din 1929 rămâne întâlnirea cu umbra lui Gheorghe Troiță, un sătean din Bolintin care venea zilnic la mănăstire, măcinat de o suferință ce părea de dincolo de această lume.

“Părăsind chilia unde săvârșisem desigur păcatul de a fi întrerupt din rugăciuni un suflet cuvios, mă pregăteam să vizitez biserica când, deodată, zăresc la poartă un grup de călugări care făcuseră roată în jurul altuia care povestea. Era călugărul venit de la oraș cu târguieli.
- La înapoiere m'am întâlnit cu Gheorghe Troiță, săteanul din Bolintin care ne vizita zilnic. Cum m'a văzut s'a pus pe plâns, un plâns de ți se rupea inima. Se svârcolea de credeai că i-a turnat cineva plumb topit în ochi, sau că necuratul i-a înfipt un cuțit în coaste. M'am închinat lui Dumnezeu să ajut creștinul să se liniștească. L'am așezat în marginea șoselei și un drumeț s'a milostivit să-i dea o sticlă cu apă să bea și să se spele. Zadarnic. Se înroșea, se învinețea, și trupul i se sbătea scuturat de friguri îngrozitoare. Ochii sticloși, cuprinși în orbite însângerate, îngrozitor de mari, păreau că mă străpung ca două vârfuri de pumnale. Gemea groaznic ca și când cineva i-ar fi străpuns pieptul cu sulița.
- Primiți-mă la mânăstire, la mânăstire…, paznic…, clopotar…, ce vreți…, se ruga creștinul în chinurile morții.
Când s'a mai liniștit i-am spus că voi interveni pe lângă stareț să-l primească în mânăstire și prin rugi, post și canoane să se vindece de păcat. Dar după o jumătate de ceas i-a venit din nou boala și crezând că moare i-am aprins lumânarea."

Pentru că reporterul Ion Tik nu prea înțelegea ce legătură era între călugărul Efghinie și Gheorghe Troiță din Bolintin, un călugăr al mănăstirii i-a dezvăluit "misterul blestemului":

"- Gheorghe Troiță este un biet sătean bolnav care vine aproape zilnic la mânăstire. Ne-am pomenit cu el într'o noapte, în cămașe, cu părul vâlvoi, agitat, strigând ajutor. Ne-a povestit că în vis i s'a arătat un înger cu sabia de foc care i-a proorocit că se va chinui toată viața.
- Dar cu ce a păcătuit?
- Spunea că, întors din America, s'a căsătorit - fără să știe - cu soră-sa. Am întrebat pe nevastă-sa, dar femeia jură în fața altarului că n’are nici o legătură de sânge cu bărbatu-său și că la mijloc nu poate fi decât o scrinteală sau o pedeapsă a Domnului pentru alte păcate, cine știe, făcute în America… Sărmanul Troiță. Îl ajutăm cu ce putem, dar în fiecare zi vine cu altceva: ba vrea să se facă călugăr, ba artelnic. Cere să i se bată trupul cu biciu plin cu ace ascuțite și când devine furios amenință că dă foc mânăstirei."

Reportajul se încheie într-o notă melancolică, potrivită cu locul descris și cu întâmplările trăite:

"Amurgul se lasă liniștit peste umbrele mânăstirei. Călugării își văd de treabă ca albinele în stup. Cer încă câteva lămuriri asupra Seminarului monahal, acest minunat mijloc de nouă așezare a vieței monahale și mulțumesc celor ce m'au găzduit câteva ceasuri. În drum văd chipul lui Gheorghe Troiță și aud geamătul lui dureros, sfâșietor. Parcă ar fi un om cu coșul pieptului zdrobit de un călcâi de cizmă infernală. La porțile Capitalei, viața sgomotoasă a orașului mă întâmpină cu țipetele și imnurile ei păgâne.”

Sursa: Ion Tik: Articolul “La mănăstirea Cernica”, publicat în numărul din 12 septembrie 1929 al revistei “Ilustrațiunea Română”.