Jean Yonnel: Copilul din strada Știrbey Vodă care a devenit o legendă a Comediei Franceze

Jean Yonnel (1891–1968) a fost una dintre cele mai strălucite prezențe românești pe scena mondială. Născut Jean-Estève Schachmann, a fost unul dintre cei patru români care au atins rangul suprem de societar al Comediei Franceze.

Povestea sa, recuperată din paginile revistei „Realitatea Ilustrată” (numărul din 14 martie 1940), ne dezvăluie un destin marcat de câteva coincidențe fericite și de o voință de fier. 

 

1. Rădăcinile bucureștene și exilul parizian al unui tânăr de la liceul „Lazăr”

Înainte de a cuceri marile scene ale lumii, Jean Yonnel a fost un produs pur al elitei bucureștene de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Provenind dintr-o familie respectată, viața sa a fost marcată timpuriu de rigoarea educației alese și, ulterior, de o plecare prematură spre Paris, provocată de o pierdere dureroasă în familie. Teatrologul Ioan Massof amintea cu precizie aceste vremuri de început în revista "Realitatea Ilustrată":

„Yonnel s’a născut în București, în strada Știrbey Vodă. Fiu al unui medic cu stare, unul dintre cei mai populari doctori ai Capitalei – doctorul Schachmann, scoborâtor al unei vechi familii bucureștene – Yonell (nume de scenă care nu e altceva decât transpunerea franceză a românescului Ionel) a învățat clasele primare acasă, dând examen, cum se spune, în particular. Clasa întâia de liceu a făcut-o la “Lazăr”. Murindu-i mama, de foarte tânără, Yonnel a fost trimis la Paris, intern al vestitului liceu “Louis le Grand” când avea doar 13 ani. În ultimul an, înaintea examenului de bacalaureat la filozofie, o simplă întâmplare – mai bine spus o minge – a hotărât soarta tânărului care răbdase cu stoicism regimul foarte sever al internatului.” 

Jean Yonell, soldat (stânga)
Jean Yonell alături de tătăl său - doctorul Schachmann (dreapta)

2. O minge rătăcită și un destin schimbat

Deși tatăl său, celebrul doctor bucureștean Schachmann, îl dorea medic, o întâmplare banală în internatul liceului parizian „Louis le Grand” a decis altceva:

“Yonnel, împreună cu mai mulți colegi, bătea mingea în curtea liceului, așa cum o bătea și pe ulițele Bucureștiului. Mingea a căzut într’un canal. Colegii l-au rugat să urce în cameră și să aducă o altă minge. Intrat în cameră, Yonnel a dat de un coleg care țipa de unul singur: chipurile declama din “Cyrano”.

• Ce faci?
• Mă pregătesc pentru Conservator și iau lecții cu Alexandre.

Afirmația aceasta a avut darul să arate tânărului bacalaureat o lume minunată, de un farmec irezistibil. În acel moment s-a născut actorul. Partida de minge a rămas nesfârșită iar strigătele camarazilor din curte nu puteau fi auzite de junele care, uitând cu totul pricina venirii lui în cameră, privea parcă fermecat la prietenul care “se prepara” pentru Conservator. Yonnel a luat nestrămutata hotărâre să se facă actor. După ce și-a luat bacalaureatul, încurajat de prietenul său, s’a prezentat la Conservator. A fost socotit “admisibil” dar amânat pentru că era prea tânăr.”

Această întâlnire a fost scânteia. Deși tatăl său i-a retras sprijinul financiar și l-a înscris forțat în armată la Regimentul 2 Cetate pentru "a-l lecui de actorie", tânărul Yonnel a fugit înapoi la Paris cu ajutorul lui Petre Carp.

 

3. Stagiul militar și ruperea de casă: Renunțarea la medicină pentru scenă

Deși Jean Yonnel luase hotărârea fermă de a urma actoria, tatăl său, doctorul Schachmann, avea alte planuri: spera ca fiul să-i calce pe urme în medicină. Pentru a-l readuce pe calea "cea dreaptă" și a-l obliga să revină în România, l-a înscris la armată. Însă nici uniforma de artilerist, nici înscrierea la Facultatea de Medicină nu i-au putut abate gândul de la scenă. În ciuda faptului că tatăl său i-a retras sprijinul financiar, visul lui Yonnel era mai puternic decât orice interdicție, determinându-l să recurgă la un gest disperat pentru a ajunge înapoi la Paris:

“Tatăl, aflând de gândurile fiului, pe care nădăjduia să-l facă doctor, pentru a-l obliga să revină în țară, l-a înscris voluntar în Regimentul 2 Cetate. Yonnel s’a reîntors în țară pentru a-și face stagiul militar, dar elegantul artilerist era tiranizat de același gând: să urce pe scenă. Doctorul își înscrisese fiul la Facultatea de medicină, dar acesta pândea întâiul prilej pentru a pleca la Paris. Cum tatăl, dându-și seama că feciorul mai mic nu s’a însănătoșit pe deplin de gândul năstrușnic de a se face actor, i-a retras orice subvenție, Yonnel, aflând că Petre Carp prietenul familiei sale pleacă la Paris, s’a urcat în același tren, implorând pe conu’ Petrache să-i cumpere bilet. Carp, impresionat, i-a cumpărat bilet și i-a oferit și 200 de lei. 

4. Validarea maeștrilor: „Ar fi o crimă să nu faci teatru!”

Ajuns la Paris fără un sprijin financiar din partea familiei, dar plin de hotărâre, tânărul Jean Yonnel a căutat validarea marilor maeștri. Cu o săptămână înainte de examenul la Conservator, el a avut șansa de a fi ascultat de Alexandre, societar al Comediei Franceze, care, impresionat, i-a cerut părerea legendarului Mounet-Sully. 

 

Aproape imediat, soarta lui Yonnel a fost pecetluită de o frază memorabilă. Au urmat ani grei de studiu sub îndrumarea maestrului Leitner și o luptă continuă pentru supraviețuire. În ciuda sărăciei și a primelor roluri modeste, el a reușit să își demonstreze talentul:

“Cu o săptămână înantea examenului de admitere la Conservator, Yonnel s’a prezentat la Alexandre, societar al Comediei Franceze. Acesta, ascultând povestea tânărului robit de focul rampei, a spus că nu vrea să își ia răspunderea și că dorește să afle și părerea lui Mounet Sully. Acesta, convins, a spus: “Ar fi o crimă să nu faci teatru!”

Yonnel a fost admis în clasa bătrânului maestru Leitner. Neprimind însă nici un ban de acasă, elevul de Conservator se angajează cu 70 de franci pe lună la Teatrul “Cluny”, unde a cântat într’o revistă, apoi cu 50 de franci la Teatrul “Moncey” – unde a jucat rolul Umbrei din “Hamlet”, pentru ca în lunile fără angajament să cutreiere Parisul, mulțumindu-se doar cu câțiva cartofi copți hrană pentru toată ziua. Dar avea 20 de ani, purta lavalieră, părul mare și nu se plângea, ba era chiar mândru! A absolvit Conservatorul dând examen cu Oreste în Misantropul și luând premiul întâi, ceea ce îi dădea dreptul la un angajament la un teatru de stat. Nu a fost însă angajat, în ciuda intervențiilor stăruitoare ale lui Eduard de Max care nu înceta să îl încurajeze: “Tu vei fi urmașul meu!”.

---

5. De la Verdun la brațul Divinei Sarah Bernhardt

Marele Război l-a găsit în Legiunea Străină. A luptat la Verdun, a fost rănit și decorat, dar scena l-a chemat înapoi. După război a fost angajat la Odéon, unde a jucat clasici, o piesă de Paul Géraldi și Emil Fabre. Pe urmă a jucat pe numeroase scene, între care și la teatrul Sarei Bernhardt, alături de marea artistă, în piesa “La Gloire” a lui Maurice Rostand. Succesul actorului român  care a jucat alături de marea Sarah Bernhardt a fost impresionant:

„Purtat pe brațe de mulțimea entuziastă, alături de divina Sarah, aceasta i-a strigat: «C’est la gloire aussi pour vous Yonnel!»”

---

6. Apogeul: Societar al „Casei lui Molière”

După o luptă acerbă, în care a demonstrat un talent incontestabil, Jean Yonnel a atins apogeul carierei sale: intrarea în cea mai prestigioasă instituție teatrală din lume. Casa lui Molière, cunoscută oficial ca Comédie-Française, și-a deschis porțile pentru actorul de origine română pe 15 ianuarie 1926. 

Jean Yonnel pe scena Comediei Franceze în "La Reine morte" - 1942

 

Yonnel s-a dedicat total scenei franceze, debutând în clasicul "Cidul". Iată cum a fost primită ascensiunea sa, alături de marea Maria Ventura, până la îndeplinirea visului suprem:

“La Comedia Franceză a fost angajat în ziua de 15 ianuarie 1926, fără să i se pună condiția – așa cum i se pusese cu prilejul altor oferte de intrare în casa lui Racine – a naturalizării. A debutat în “Cidul”. A apărut apoi în Orest, Fantasio, Chatterton, Sapho, Marionetele. A jucat alături de marea sa compatrioată Marioara Ventura. Publicul entuziasmat luase obiceiul să-i însoțească aparițiile pe scenă cu strigătele: “Societar! Societar!”. În 1929 Yonnel și-a văzut visul împlinit: a devenit societar al primului teatru al Franței, al primului teatru al lumii. Și și-a mai împlinit și un alt vis, scump inimii sale: să fie sărbătorit și pe glorioasa scenă a României.”

---

7. Decan și profesor: Moștenirea lui Jean Yonnel

Cariera lui Jean Yonnel nu s-a limitat doar la rolurile strălucite. Talentul și experiența sa l-au propulsat spre cele mai înalte onoruri: el a devenit Decan al Comediei Franceze în 1954, iar la pensionare, în 1956, a fost numit societar onorific al acestei prestigioase scene. Viziunea și cunoștințele sale au fost transmise și noilor generații, actorul fiind profesor la Conservatorul Național Superior de Artă Dramatică din Paris între anii 1942 și 1962.  

În "Les Nuits blanches de Saint-Petersbourg"
 alături de Gaby Morlay - 1937

 

Pe lângă activitatea teatrală, Yonnel a fost și un iubit actor de film, debutând în 1913 și adunând peste 20 de apariții cinematografice. Printre succesele sale notabile se numără "Amok" (1934) și "Les Nuits blanches de Saint-Petersbourg" (1937).

Jean Yonnel a rămas în istoria teatrului, fiind un simbol al „copilului din București” care, prin talent și sacrificiu, a cucerit inima Franței.