Istoria parașutismului feminin românesc este, de cele mai multe ori, dominată de figura legendarei Smaranda Brăescu. Campioană mondială în 1931 după un salt istoric de la 6000 de metri, Smaranda a deschis drumul, însă nu a fost singura „pasăre măiastră” a cerului nostru interbelic.
Răsfoind paginile îngălbenite ale presei de acum un secol, am descoperit chipul sfios al unei tinere care, la doar 18 ani, își înfrunta destinul de orfană de război sărind în gol din cabina avioanelor: Maria Mateșan.
O telefonistă care visa înălțimi
În octombrie 1930, reporterul Liviu Miron de la revista Realitatea Ilustrată pornea în căutarea tinerei parașutiste. O găsea nu la recepții mondene, ci în căminul „Amicele Tinerelor Fete”, un internat cu reguli severe. Maria nu era doar o sportivă, ci o tânără domnișoară care muncea pentru a-și finanța singură o pasiune periculoasă.
„O fată tânără de tot, poate prea tinerică, pentru multiplele ei ocupații. Când nu se lansează cu parașuta, răspunde aferată la cererile abonaților serviciului telefonic al poștei centrale... Mărunțică, brunetă și sfioasă, d-ra Mateșan, care n'are decât 18 ani, prezintă ceva din modestia rustică în toată înfățișarea ei. Vorba-i pare un ciripit de ciocârlie, cu care se complace în înălțimile din care se lansează.”
Sacrificii pentru „enorma umbrelă”: 40.000 de lei
Povestea Mariei este una a ambiției pure. Crescută într-o mănăstire, a descoperit aviația la 14 ani și a făcut tot posibilul să ajungă în București pentru a-și urma vocația, în ciuda ironiilor celor din jur.
„Sunt orfană de război, domnule, și am fost crescută într'o mânăstire din Satu-Mare... Ieșind din mânăstire, am intrat la școala profesională unde, pentru a mă întreține, coseam șorțuri și rochii colegelor mele. Parașuta m'a costat 40.000 de lei, pe care numai eu știu cum i-am strâns... după îndelungate privațiuni de tot ce se numește distracție sau trai bun.”
Senzația saltului în gol: „Mă arunc cu fața în jos...”
Descrierea tehnică a saltului, făcută de Maria, este de o sinceritate brutală. Într-o epocă în care echipamentele erau rudimentare, curajul ei era aproape de neînțeles pentru spectatorul obișnuit:
„N'am absolut nici o senzație. Deschid ușa cabinei, las scărița de metal pe care pun un picior, întind brațele și mă arunc în gol cu fața în jos. [...] Simt o scuturătură bruscă. Parașuta s'a deschis și mă aruncă de câteva ori la dreapta și la stânga. În acest timp am dureri mari, din cauza centurii... Tot picajul nu-l simt. Nici nu-mi dau seama că mă cobor. Doar când ajung la aproximativ 50 m. înălțime văd că mă apropiu cu iuțeală de pământ.”
 |
D-ra Maria Mateșan care
a repurtat mari succese |
„Ce-mi pasă de moarte, dacă mi-am văzut visul?”
Întrebată despre riscuri, Maria Mateșan oferea un răspuns care definește perfect spiritul avangardist al generației de aur a aviației românești:
„Știu care-mi va fi sfârșitul și nu mă tem de el, căci sunt îndrăgostită de noua mea profesiune. Ce-mi pasă de moarte, dacă mi-am văzut visul cu ochii? Satisfacțiile prezentului, fac mai mult decât toate prevederile pentru viitor la un loc.”
Prezența la marile mitinguri internaționale
Maria nu a fost doar o stea trecătoare. Trei ani mai târziu, în iulie 1933, ziarul Adevĕrul o menționa printre „așii” aviației la un mare miting internațional organizat pe aerodromul Băneasa:
„Duminică după amiază are loc pe aerodromul Băneasa marele meeting internațional. [...] De asemenea mai participă la meeting și cunoscutul trio căpitan Pantazi, adjutanții șefi Manolescu și Ivanovici precum și parașutista română Mateșan.”
O fereastră luminată spre cer
Din păcate, urmele Mariei Mateșan se pierd în negura istoriei după 1933. Rămâne însă imaginea surprinsă de reporter la plecare: o tânără de 18 ani, într-un internat auster, visând la următoarea lansare. Deși istoria a reținut cu litere de aur numele Smarandei Brăescu, Maria Mateșan merită propriul său loc în panteonul curajului feminin românesc, ca fiind fata care a demonstrat că cerul nu are bariere sociale.
Surse:
- articolul „Aviația e visul meu”, semnat Liviu Miron, publicat în revista "Realitatea Ilustrată", numărul din 23 octombrie 1930.
- articolul „Meetingul internațional de aviație”, publicat în ziarul "Adevĕrul", numărul din 16 iulie 1933.
0 Comentarii