Aprilie 1936. Germania tocmai remilitarizase Renania, sfidând deschis Tratatul de la Versailles. Erau zilele premergătoare Paștelui, dar și timpuri tulburi în care, așa cum scria presa vremii, „ecourile clopotelor se împleteau cu svonul tunurilor”. Peste doar trei ani, lumea avea să fie cuprinsă de cel mai sângeros conflict din istorie.
 
„Ziarul Adeverul 1936 interviu Nicolae Iorga Tudor Arghezi Liviu Rebreanu despre razboi
 
În acele zile de incertitudine, ziarul Adĕverul (numărul din 11 aprilie 1936) adresa două întrebări fundamentale unor personalități marcante ale culturii și politicii românești:
 
  1. „Azi, când spectrul războiului se arată, trebuie ca toți cei conștienți de ororile lui să se opună?”
  2. „Cum credeți că trebuie apărată pacea?”
 
Este tulburător să privim aceste opinii astăzi. Poate tocmai pentru că și acum, 90 de ani mai târziu, trăim timpuri în care istoria pare să se repete sub alte forme. Să vedem așadar cum vedeau viitorul mințile luminate ale României interbelice. Spre deosebire de ei, noi știm ceea ce a urmat:

Nicolae Iorga: „Europa nu a înnebunit încă”

Savantul și omul politic Nicolae Iorga nu credea că războiul este atât de aproape, punând responsabilitatea păcii pe umerii conducătorilor:
„Eu cred că războiul nu e iminent pentru că Europa n-a înnebunit încă atât de mult. Dacă ar fi – noi aceștia care nu conducem popoarele trebuie să ne gândim cum să apărăm țara noastră, așa cum am învățat, lăsând chestia cealaltă a păcii în seama acelora cărora le revine.” 

Tudor Arghezi: „Prezența războiului este inevitabilă”

Autorul „Cuvintelor potrivite” a răspuns telefonic, lapidar și ironic după cum îi era stilul, într-un dialog care trădează un pesimism tăios:
Reporter: Azi, când spectrul războiului se arată, trebuie ca toți cei conștienți de ororile lui să i se opună?
Arghezi: Nu văd nici un spectru al războiului (ne răspunde cu un glas vădit ironic, la telefon, d. Tudor Arghezi). Mi se pare că lumea tremură de frică...
Reporter: Cum credeți că trebuie apărată pacea?
Prin telefon același râs reținut. Apoi:
Arghezi: Prin război… Cum s-o aperi altfel? Pacea este absența războiului. Dar lumea trăiește într-un permanent război.
Reporter: Dar, d-le Arghezi, dv. sunteți ori nu pentru această absență a războiului?
Arghezi: Firește că sunt pentru această absență a războiului. Noi însă aranjăm lucrurile mintal; în fapt, ele singure sunt cele care se pronunță. Prezența războiului este inevitabilă, din moment ce lumea se împarte în bătăuși și în fricoși.  

Dem I. Dobrescu: „Război contra războiului!”

Celebrul fost primar al Capitalei, un democrat convins, credea în mobilizarea activă a conștiințelor:
“Azi când pacea lumii este serios amenințată, toți pacifiștii trebuie să-și mobilizeze conștiințele pentru a prepara “războiul contra războiului”. Dezarmarea pacifiștilor în fața războiului ar fi încurajarea spiritului războinic, pentru că prin această dezarmare s-ar ușura victoria lor. Ușurința victoriei ar fi tocmai ispita războiului. Popoarele cu spirit războinic nu pot fi ținute în frâu decât cu teama de dârza rezistență războinică. De aceea numai prin supra-înarmare putem ajunge la dezarmare.” 

Liviu Rebreanu: "Eu nu cred posibil un război în Europa"

Marele romancier propunea o soluție utopică, dar profund umană – evitarea subiectului șí ignorarea zvonurilor:
“Poate să fiu naiv, dar eu nu cred posibil un război în Europa cel puțin încă două decenii de-aici înainte. Ar fi atât de monstruoasă o nouă conflagrație, care în mod fatal ar deveni generală, încât rațiunea mea refuză să o socotească probabilă. (…) Și totuși, se vorbește mereu despre războiul care s-ar apropia cu pași repezi. Cred că zvonurile alarmiste sunt o moștenire a războiului care abia s-a sfârșit, sunt spaima de suferințele războiului și zvârcolirile unei lumi care încă nu și-a găsit echilibrul sufletesc. Cea mai bună apărare a păcii ar fi boicotarea războiului de către toată lumea. Măcar trei luni de zile dacă nu s-ar pomeni deloc de război, sau dacă nu s-ar înregistra zvonurile războinice omenirea s-ar mai potoli și s-ar obișnui cu pacea. În loc să se facă prin presă, cinema, radio etc. eternă publicitate pregătirilor războinice, să se facă multă publicitate păcii, chiar păcii armate.”

Hortensia Papadat-Bengescu: O pace „care să poată opune argumente valabile războiului”

Scriitoarea sublinia că pacea are nevoie de argumente solide pentru a supraviețui:
“Răspunsul firesc al scriitorului la cuvântul RĂZBOI e PACEA! Pacea, însă, înarmată, pacea care să poată opune argumente valabile războiului. Pacea bine organizată, în toate forțele ei, pentru a asigura liniștea necesară progresului social, atmosfera prielnică dezvoltării culturale și elanului liber al spiritului, pentru săvârșirea operei sale creatoare. Socotesc că acesta e – sau ar trebui să fie – punctul de vedere al tuturor popoarelor, într-o Europă cu interese continentale identice în liniile lor mari (...).”

Ella Negruzzi: Pacea se apără printr-o “solidaritate economică și spirituală a națiunilor”

Cunoscuta avocată și activistă pentru drepturile femeilor vedea în mașinăria de război sfârșitul speranței:

“Evident. Războiul de mâine este echivalent cu distrugerea popoarelor. (...) Ce ne va aduce războiul de mâine? În nici un caz nu va fi exponentul unei forțe ce se impune prin eroismul acelora ce se luptă, ci expresiunea mașinismului infernal care omoară fără apărare posibilă. Dacă viața ne este dată pentru a o trăi, apoi războiul este securea care taie fără milă firul speranțelor de mai bine ale omenirei. Pacea trebuie apărată cu orice preț. Pentru realizarea ei trebuiesc zdrobite obstacolele ce-i stau în cale: reaua credință – în primul rând – modalitatea de a se feri de orice încălcări pe cale diplomatică, păstrând suveranitatea națională și integritatea teritorială a fiecărui stat. Printr-o solidaritate economică și spirituală a națiunilor, o propagandă bine organizată și mai ales bine susținută, pacea trebuiește apărată cu orice preț.”

George Vraca: „Bate vânt de război”

Marele actor, în 1936 un reprezentant al tinerei generații de artiști, intuia cu luciditate pericolul inevitabil care se apropia:

“Deși sunt un pacifist convins, nu pot nega un adevăr absolut: războaie au fost, sunt și vor fi. Conflictul e o lege a naturii. Luptă este peste tot în aer, pe pământ, în apă. (…) Putem să sperăm că va veni vremea când popoarele se vor lipsi de războaie? Cred că pacea dobândită prin triumful dreptății e aproape o utopie. Astăzi pacifiștii sunt în derută și nu știu cum s-a scoată la capăt. Dascălii de la Geneva trec prin grele ceasuri. Bate vânt de război. Se vede treaba că n-au fost de ajuns jertfele de acum douăzeci de ani. Va trebui să mai piară multe milioane de oameni pentru ca o realitate logică să biruiască iluziile de esență mistică a unor popoare ce se văd îndreptățite să stăpânească peste tot. (…) De unde vreți să vină pacea? Nu știu. Eu nu o văd nicăierea… Am însă încredere în fii acestui neam. Ei vor lupta apărând pacea.

Victor Eftimiu: “Trebuie să gândim nu cu pacifismul nostru ci cu spiritul lor războinic”

Marele scriitor și om de presă avertiza asupra diferenței de percepție între viziunea națiunilor mulțumite și a celor care caută revanșa:
“Până când la temelia unei lumi de patimi nu va fi zidită omenia, nimic durabil nu se va putea face. Greșeala noastră, a oamenilor din țările învingătoare, a celor cu pământ mult, este că privim războiul drept un spectru, o oroare. Pentru cei învinși, pentru cei care nu pot trăi pe pământul lor – cum sunt germanii și italienii – războiul este un archanghel, o religie, o mântuire. Trebuie să gândim nu cu pacifismul nostru ci cu spiritul lor războinic. Numai așa vom fi pregătiți. Pacea trebuie apărată păstrând și apărând alianțe, înarmându-ne, impunând celorlalți forța noastră. Învingătorii n-au nici un interes să facă război. Singura lor preocupare trebuie să fie sporirea puterii lor militare și lealitatea față de aliați. În felul acesta vom opri pe ceilalți să atace. Numai teama de un dezastru îi va putea pacifica.”

Felix Aderca: “Pârghiile au scăpat de mult din mâinile noastre”

Pubicistul avertiza că mecanismele conflictului scăpaseră deja de sub controlul rațiunii:
„Desigur, toți cei conștienți, adică viitoarele victime trebuie să se opună războiului. Din nefericire noi, românii, putem discredita cu oricât talent războiul: pârghiile, lațurile, frânele și zăbalele lui au scăpat de mult din mâinile noastre, ca și ale foștilor noștri aliați. Tot ce mai putem face e să ne întrebăm cum a fost cu putință o asemenea auto-tragere-pe-sfoară. (...) De acum înainte, după ce popoarele războiului s-au înarmat, pacea nu mai poate fi păstrată decât într-un singur fel: dăruind copiilor noștri, să se joace, câte o mitralieră (în mărime naturală) iar mireselor câte o simbolică mască de gaz.”

Citind aceste rânduri la nouă decenii distanță, ne surprinde amestecul de optimism naiv, realism brutal și de ironie amară. Dacă unii încă mai sperau că rațiunea va opri „mașinismul infernal”, alții înțeleseseră deja că zarurile fuseseră aruncate. Lecțiile acestor minți luminate rămân o oglindă necesară pentru prezentul nostru. 

Pentru o perspectivă mai amplă asupra acelei atmosfere de încrezător optimism care stăpânea totuși societatea, vă invit să citiți și articolul: „Nu vom avea răsboi!” – Optimismul românilor din 1936 și lecția uitată a istoriei.