Târgul Moșilor: Tiribombe, mititei și alte miracole

Târgul Moșilor nu era doar un simplu eveniment comercial, ci o adevărată instituție a Bucureștiului interbelic. Organizat anual în luna mai, în perioada premergătoare Rusaliilor, târgul își trăgea numele și semnificația din „Sâmbăta Moșilor” – ziua tradițională de pomenire a morților. Astfel, printre tarabe și distracții, bucureștenii veneau să cumpere cele necesare pentru pomeni, într-o împletire unică de sacru și profan.

Organizat pe celebrul „Câmp al Moșilor”, în zona actualului cartier Obor, acest spațiu al bucuriei colective s-a extins și s-a metamorfozat constant odată cu dezvoltarea orașului, devenind martorul a zeci de generații care și-au căutat aici, deopotrivă, amintirile pentru cei plecați și bucuria clipei prezente.

La Moși: Printre mititei, „zăpăceală” și scrâncioburi

Târgul Moșilor era pentru bucureșteni una dintre marile ocazii de distracție, de socializare și, nu în ultimul rând, de afaceri. Aici veneau cu precădere țărani, mahalagii și târgoveți – dar și burghezi – pentru a colinda vestitele „țuicării cu adevărata zeamă de prune adusă de la munte”, numită adesea „zăpăceală”. Tot aici, copiii își „sglâmboiau ochii în toate părțile” la reprezentațiile lui „Vasilache” sau la diferiții comedianți ce se lăudau cu „renume mondial”. Bâlciul era un univers al tentațiilor: acadele, bigibigele, pandișpane, gogoși, turtă dulce, „mizilic” și alte dulciuri de neuitat, toate acompaniate de iureșul călușeilor, al scrânciobului, al bărcilor, al aeroplanului sau al tiribombelor. Berăriile, cu „mâncăruri și băuturi din cele mai alese” și „programe muzicale”, întregeau tabloul.

Atracții din 1930 în Târgul Moșilor

Pentru culoare, ajutați de notele găsite în presa vremii, nu putem să nu adăugăm la această imagine sugestivă mirosul îmbietor de mititei care:

„...s'au răsfățat și au sfârâit pe grătare, trecând de la roșu la negru, în așteptarea amatorilor de asemenea bunătăți, și de la negru la cenușiu, de colbul ridicat de mulțimea neastâmpărată.”

Și muzica de fundal creată de:

„...o orchestră clasică de primul rang" – două viori și o cobză, zguduite în opintiri balaoacheșe – la „Grădina și restaurantul lui Ilie C. Gâscan, La Mititelul Mare!”. În loc de sârbe, hore, învârtite și „de dor" duioase, amatorii de muzică au putut savura cel mai nou tango: La căsuța albăăă / Îs atâtea fluori la ferești măi!..."

Viața în „tiribombe”: Viteză, hohote și fuste boțite

Jurnalista interbelică Lory Panaitescu-Zătreni surprindea, în articolul „Bâlciul” publicat în revista "Realitatea Ilustrată", numărul din 5 mai 1937, o scenă vie în preajma celor care erau, fără îndoială, cele mai iubite atracții ale târgului. Aceasta nota cu umor tranziția către modernitatea zgomotoasă:

Tiribombă din Târgul Moșilor, 1931

"Au fost înlocuite scrâncioburile și călușeii, care ne-au desfătat copilăria… “Tiribombele" sunt mai iuți. Flăcăii și fetele, aninați de capătul lanțurilor zornăitoare și mobile își chiuie bucuria vitezei:
- Păzea măi!... Uhuhuuu!... Că vine arioplanu!...
Fetele, mai ales, nu s'ar mai da jos. Cu fustele strânse între pulpe, să nu le umfle vântul, s'ar învârti, legănate și asvârlite de flăcăii dinapoi și până noaptea. O femeie își pierde răbdarea:
- Hai Leano, hai… isprăvește că te suciși destul…
- Mai odată, mamă…
- Dă-te jos n’auzi?
- Ci mai lasă-mă, fă mamă, încă o dată, că doar n'o fi foc!...
- Dă-te jos, fir-ai a dracului, că te ciufulesc aici în lume!...
Leana se dă jos, rușinată toată și cam amețită. Flăcăul, unde o vede așa moale, se repede s'o ajute și, strângând-o la sân, o frânge într’un sărut, care o răpune. Bătrâna sare ca o cloșcă mâniată.
- Las-o, n'auzi?... Ce ai măi cu fata mea!
Flăcăul se ferește într’o parte, liberând pe biata Leana care, din ce în ce mai îmbujorată și încă slabă pe picioare, nu știe ce să facă mai întâi: să-și așeze basmaua, să-și întindă fusta boțită sau unde să se ascundă.
- Da' ce-i făcui lele ?
- De ce tragi de ea?...
- Cum să trag de ea..., că nu e iapă...
Se desfac hohote de râs, cu palme trase pe genunchi și pumni veseli în căciuli. Femeia își îndeamnă fata cu câțiva ghionți…
-Las' că te-oi prinde sara pe la ulucile mele, fire-ai al dracului de stricat!
Flăcăul dă din umeri, cu ochii duși în urma Leanei.
- Mai rar ca Leana, mă… Da' păcatele ei cu bântuita asta de măsa…"

Menajeria „cowboy-ului” Dobre: O lume a bizarului

Cu ajutorul reportajului „Prin Moși”, semnat „S.V.” și publicat în revista "Ilustrațiunea Română" (numărul din 3 iunie 1931), pătrundem direct în baraca de la Moși a lui Dobre, un impresar pitoresc, român neaoș, care alegea să se prezinte în fața vizitatorilor într-un "splendid costum de cowboy, cu lampas de piele și manșete brune, ca din talpă de ghiață”. Dincolo de imaginea sa, baraca oferea un spectacol al contrastelor, unde viața și suferința se împleteau în numere de neuitat.

Un acrobat și călușei din Târgul Moșilor, 1930

Iată câteva dintre atracțiile care îi uimeau pe bucureșteni:

Despre ursul menajeriei, reportajul nota: „Mimi e un urs ramolit, bătrân, care abia își mai ridică labele și, la cel mai mic efort, grohăie cu disperare. El poartă de nas un inel, ca negrii din Africa, iar părul lui, din roșcat, a început să bată în galben deschis. De 15 ani dă reprezentații la Moși.”

Jeni, elefantul, era o prezență constantă a zonei: „Jeni, care nu e o baletistă sau vreo atletă, ci e prietenul nostru, elefantul, care venise anul trecut cu un circ în câmpul Moșilor. Numai blândețea și sociabilitatea ei întrec volumul acestei mase pahidermice. Cine știe prin ce meleaguri pline de soare, țărmurile Mediteranei sau prin alt continent, își expune Jeni astăzi grațiile formidabile, dansând pe rumegușul de lemn al arenei.”

Viața din spatele gratiilor avea și ea momentele sale: „Pavilionul cu maimuțe sunt în plină idilă, strângându-se în brațe, fiindcă lângă ele un superb specimen de atlet flirtează cu o artistă.”

Spectacolul continua cu vulturul bătrân: „Un vultur bătrân, care provine din grădina zoologică de la expoziția din 1906. Enorm, aripile lui fâlfâie în gol, plesnind cu ele pe îngrijitori, aproape doborându-i. Reținut cu aripile întinse, ca să fie fotografiat, pare o pasăre răstignită. În altă colivie, zeci de șoricei albi, cu ochii roșii ca de rubine false, își așteaptă numărul.”

Nu lipsea nici latura umană, marcată de suferință: „Un mânz mic, cu picioarele fragile, un mânz de lapte. E îngrijit de un băiat în zdrențe, cu un picior de lemn; printr-o gaură a pantalonului se vede, în dreptul șoldului, armătura de fier rigid a protezei rudimentare. Un leu dintr-un circ i-a zdrobit piciorul, într-o clipă de furie.”

Atracții umane în Târgul Moșilor: „Femeia-vampir”, uriașul Ștefan Goață și „Lionela - femeia-leu”

Ne continuăm vizita prin Târgul Moșilor în compania aceluiași reporter interbelic. Ieșim iară în zgomotul călușeilor de-afară, unde cântă flașnete automate. Trecem pe lângă o roată uriașă de noroc, pe lângă „Gogoșeria Fetelor” și suntem atrași de o gheretă unde o zugrăveală primitivă ne promite să ne arate o femeie-vampir. Vampira are trup de păianjen și cap de femeie. Sfinxul nu e nimic pe lângă ea! Un glas ne îndeamnă:

„Poftiți domnilor, ce e zugrăvit afară, viu și natural înăuntru!”.

Înăuntru, descoperim minunea:

„Un admirabil joc de oglinzi ne înfățișează o ființă într-adevăr îngrozitoare; păianjenul hidos cu cap de femeie. Un lanț. Trupul păianjenului e legat de o bară orizontală. Capul său de femeie atârnă în jos, într-o penibilă atitudine.”

Mai întâlnim în peregrinările noastre și alte „fenomene” care uimeau mulțimea. Dintre ele, se remarca:

„Uriașul Ștefan Goață, omul înalt de 2,28 metri, în greutate de 140 de kilograme, în vârstă de abia 18 ani. Inelul lui s-ar potrivi brățară la o mână de fată. Îmi arată și calapodul făcut special pentru el.”

O altă celebritate a târgului era Lionela, femeia-leu, o prezență care a atras atenția multor curioși și oameni de știință:

„O austriacă, având figura foarte simpatică și surâzătoare, dar care trăiește în patru labe. Are crupa și picioarele arcuite, exact ca picioarele unui leu. Are câte șase, șapte și opt degete la fiecare din membre, dispuse astfel încât talpa are conformația tălpilor de animal. Impresarul ei îmi arată radiografii concludente. Nu are genunchiu articulat și nu poate sta în două picioare.”

Târgul Moșilor a fost, pentru generații întregi, scena pe care viața și bizarul au jucat împreună. Chiar dacă astăzi nu mai auzim flașnetele și nici nu mai zărim „tiribombele” în mișcare, amintirea acelei lumi, cu tot cu farmecul și excentricitățile ei, rămâne o pagină vie și vibrantă a memoriei noastre colective.

O invitație la redescoperire

Vă invit la o incursiune mai amplă în lumea Bucureștiului interbelic, o perioadă a contrastelor fascinante în care eleganța se împletea cu lupta pentru supraviețuire, iar fantasticul se întâlnea cu pragmatismul dur al străzii. Această retrospectivă reunește zece perspective unice asupra societății de atunci, oferind o imagine de ansamblu asupra unei lumi dispărute, dar care continuă să ne captiveze prin poveștile sale: Chipuri, locuri și destine din Bucureștiul de altădată.