Mulți dintre noi trăim cu convingerea că „ora de vară” este o moștenire a perioadei comuniste, introdusă în 1979. Realitatea istorică este însă alta și ne întoarce în plină epocă interbelică, într-un moment în care România încerca să se sincronizeze, la propriu, cu inima Europei.
 |
| (imagine generata IA) |
Surpriza din paginile „Realității Ilustrate”
În numărul din 11 iunie 1931, sub semnătura lui „Neptun”, articolul „Cu o oră înapoi” consemna schimbarea care schimbase ritmul întregii țări:
„Până la 15 Mai ceasornicele noastre mergeau normal, diferenţa între timpul Bucureştilor şi al Vienei fiind de o oră, iar între Bucureşti şi Paris de două ore. Franţa şi-a dat timpul cu o oră înainte, iar România cu o oră înapoi. De la Nistru până la Oceanul Atlantic avem deci acelaşi orar.”
Deși ideea îi aparținea lui Benjamin Franklin (1784) și fusese testată în timpul Marelui Război (inclusiv în România anului 1917) pentru economisirea cărbunelui, reintroducerea ei în 1931 a avut o motivație neașteptată.
O „crimă” feroviară împotriva astronomiei
Contrar așteptărilor, nu savanții au dorit această schimbare. Din contră, lumea academică a privit cu scepticism abandonarea timpului solar în favoarea celui administrativ. „Vina” a aparținut exclusiv necesităților de transport:
„Schimbarea orei n'a fost executată din iniţiativa astronomilor, cum greşit cred unii. O astfel de crimă nu putea fi înfăptuită de oamenii ştiinţei. Ideea adoptării orei centrale aparţine C. F. R. Comitetul naţional astronomic a fost principial contra schimbării timpului, dar având în vedere cererea insistentă a direcţiunei generale C. F. R. savanţii noştri au admis moţiunea d-lui prof. Vâlcovici, prin care n'au mai luati în consideraţie fictivele fusuri orare ale americanului Allen, nici chiar meridianele noastre geografice, timpul fiind la urma urmei relativ, conform teoriilor lui Einstein.”
De ce a insistat C.F.R.?
Argumentele aduse de inginerul-șef I. Macovei, directorul mișcării C.F.R. la acea dată, erau de un pragmatism izbitor. România avea 15 puncte de frontieră cu țări aliate (Iugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia) care foloseau deja Ora Europei Centrale, în timp ce legăturile cu Estul erau inexistente:
„Dacă se priveşte o hartă C.F.R. se poate vedea că avem 15 puncte de legătură internatională ca: Stamora Moraviţa, Clucent, Jimbolia, Curtici, Pecica, Salonta Mare, Episcopia Bihor, Valea lui Mihai, Halmeu, Dragoş Vodă, Bocicoiul Mare, Valea Vişăului, Grigore Ghica Vodă, Schit şi Ştefăneşti cu Jugoslavia, Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia, ţări amice nouă şi conduse de ora centrală, pe când cu vecina Rusie cu a cărei oră mergem, nu avem nici o legătură şi relaţie. Şi de asemenea că Meridianul Estic al Poloniei 28° 15 trece prin Soroca - Reni -Cavarna, lăsând către Vest cea mai mare parte a ţărei noastre, care prin analogie cu Polonia poate avea fără inconvenient aceiaşi oră, adică ora Europei centrale.”
Lipsa sincronizării crea haos în mersul trenurilor și disconfort major pentru călători. Macovei explica:
„Diferenţa de orarii provoacă mari neajunsuri în stabilirea de legături de trenuri internaţionale, nu pentru că trebuie a se da minutarele ceasornicelor de frontieră cu o oră înainte sau înapoi, ci deoarece ştiinţa mersurilor de tren impune între altele, plecări şi sosiri de trenuri la ore convenabile în capitalele ţărilor pe cari le leagă. O plecare mai devreme de ora 7 şi o sosire mai târzie de ora 23 sau 23.30 se consideră ca nepotrivită. Orice deplasare a acestor ore, lipseşte publicul de mijloacele de comunicaţie frecvente şi ieftine ale oraşelor, le diminuează timpul de odihnă de noapte, iar trenurile riscă a avea o frecvenţă puţin intensă. Un tren care ar pleca la ora 7 din Viena şi ar sosi după ora 24 în Bucureşti, este neconvenabil. Acelaşi tren cu ora centrală soseşte după ora 23.”
România, „aruncată la urmă ca stat Balcanic”
Pe lângă rațiunile tehnice, exista și o dorință profundă de aliniere la standardele occidentale. Inconsecvența orară făcea ca România să apară defavorabil în documentele internaționale:
„În conferinţele internaţionale ale orariilor, acest neajuns a putut fi înregistrat foarte adeseori, multe legături neputând fi stabilite din această cauză iar alteori s'a recurs chiar la sistemul condamnabil al oprirei trenurilor, timp nejustificat, în anumite staţii intermediare, ceea ce ocaziona şi supremaţia unora faţă de altele. [...] În sistemul actual citirea unui mers de tren, fie el de călători, fie direct de marfă internaţional ne dă un timm aparent, cel real obţinându-se prin operaţii de adăogiri sau scăderi de ore sau minute.”
Un exemplu concret oferit de I. Macovei era celebrul Orient Express:
„Trenul Orient Expres care pleacă la ora 19,50 din Paris şi soseşte a treia zi la ora 18,25 în Bucureşti, parcurge această distanţă în 44 ore 25' iar nu în 46,25', după cum ramura ce pleacă din Amsterdam la 19.02 şi soseşte la 18,25 o parcurge în 45°43' în loc de 47°23' cât se citeşte în livretul de mers de tren. În intreaga literatură a orariilor, nicăieri nu apare România cu mândrul său nume, suntem pur şi simplu aruncaţi la urmă ca stat Balcanic. Dacă pe toate tărâmurile ne străduim pentru occidentalizare, adoptarea orei Europei Centrale va contribui în acest sens.”
Astfel, ceea ce astăzi ni se pare o simplă manevră de a câștiga puțină lumină seara, a fost în 1931 un act de curaj logistic și o declarație de apartenență la spațiul european, orchestrată de inginerii de la Căile Ferate.
0 Comentarii