În toamna anului 1937, în redacția revistei “Realitatea Ilustrată” se prezenta un tânăr berlinez “de vreo 35 de ani, înalt, bine legat, cu o frunte largă și abia bolborosind câteva cuvinte românești”. Nu era altul decât “dl. Rudolf Birnbach, un renumit reporter fotograf din Berlin”. În timpul întâlnirii avute cu secretarul de redacție, reporterul german și-a exprimat surprinderea pe care a avut-o descoperind “frumusețea și eleganța Bucureștilor”, “pe care – din auzite – îl credea cu totul altfel”.
Discuția din redacția revistei interbelice nu a rămas – din fericire pentru noi – doar una amicală. În numărul din 29 septembrie 1937, revista “Realitatea Ilustrată” publica un amplu fotoreportaj cu titlul “Surprizele pe care le încearcă un străin pe străzile Bucureștiului”. Vă invit să privim împreună fotografiile “luate” de reporterul Rudolf Birnbach pe străzile Capitalei, fotografii însoțite de comentariile de rigoare:
Surprizele pe care le încearcă un străin pe străzile Bucureștiului
O primă imagine care îl surprindea pe reporterul berlinez era aceea a Bucureștiului văzut de sus:“Am fost invitat la o familie cunoscută care locuia într-un apartament dintr’un blockhouse. Priveliștea care mi s’a înfățișat ochilor, în momentul când am pășit la fereastră, a fost uimitoare: Jos de tot, strada părea un furnicar, iar pe celălalt trotuar se înălța un block tot atât de înalt și impunător ca cel în care ne aflam noi.
…Și de-a lungul întregului bulevard se înșiruie, unul lângă celălalt, block-house-urile… Asta e o trăsătură pur americană, căci în toate capitalele europene sunt block-house-uri, însă semănate ici, colo, printre clădirile vechi; niciodată nu vezi străzi întregi, mărginite de clădiri una mai înaltă și mai nouă decât cealaltă.
Din punct de vedere arhitectonic, blockurile bucureștene sunt mult mai vioaie și mai estetice decât cele americane, care, în majoritatea cazurilor, dau impresia unor clădiri fără viață. Bucureștii cresc vertical, nu orizontal ca alte orașe. Cu o ușurință uimitoare se dărâmă clădiri vechi, încă destul de solide, ca să se ridice în locul lor bloc-house-uri.”.
Bucureștiul interbelic văzut de sus (1937)
O plimbare prin București
Curiosul reporte berlinez observă că:"În București se și lucrează. Lipscanii cu vitrinele și firmele lui, cu magazinele ticsite de mărfuri și clienți, face să te crezi încă o dată pe Broadway-ul new-yorkez”.
 |
| Lipscaniul - Broadway bucureștean |
De asemenea: plimbările duminicale la Șosea impresionau plăcut pe orice aflat străin în vizită prn București:
“Amuzantă pentru străin e și plimbarea pe șoseaua Kiseleff din fiecare duminică dimineața. Bărbați, începând de la vârsta de 20 până la 70 de ani șed comod pe scaune și primesc defilarea doamnelor și a domnișoarelor”.
 |
| Privind "defilarea doamnelor și a domnișoarelor” |
Călătorii sosiți în Capitală erau surprinși de căldura cu care era primiți de bucureștenii de altădată, mereu " gentili și sociabili":
„Oricât ar fi omul de ocupat în București, găsește totdeauna timp să-și ia masa în liniște. Din această pricină, bucureșteanul, cu toată viața care-i pulsează în vine și cu tot temperamentul său vioi, nu este aproape deloc nervos, ca mulți alți locuitori din orașele mari, ci rămâne mereu gentil și serviabil.”
 |
| Bucureșteanul "găsește totdeauna timp să-și ia masa în liniște" |
După toate aceste laude însă, reporterul berlinez trebuie să constate și că:
În finalul fotoreportajului său ziarustul berlinez își exprima surpriza cre i-a fost prilejuită de imaginea nocturnă a Bucureștiului interbelic:
“Străinul obișnuit să vadă muncind numai oameni maturi, rămâne extaziat în fața sutelor de copii care muncesc pe străzile capitalei noastre”
“O avere se cheltuie pentru curentul electric și pentru reclamele cu neon. Multe colțuri de pe bulevarde amintesc de broadway-ul american”
Astfel se vedea Bucureștiul anului 1937 în ochii unui vizitator străin: un oraș al contrastelor izbitoare în care celebrele block-house-uri se ridicau mândre deasupra magazinelor ticsite de pe Lipscani. Între eleganța europeană a plimbărilor de pe Kiseleff și dinamismul nocturn ce amintea de Broadway, Capitala își trăia epoca de aur cu o vitalitate debordantă.
Deși marcat de umbrele muncii timpurii a copiilor de pe străzi, Bucureștiul rămânea în viziunea reporterului berlinez un loc al ospitalității și al magiei electrice — un oraș care învăța să crească pe verticală, fără a-și pierde însă răbdarea de a savura o cafea în liniște.
Citește și articolul: „Bursa neagră” din Macca-Villacrosse: Lumea secretă a neguțătorilor de bani (1932)
0 Comentarii