„Maialul a reprezentat, în Transilvania de altădată, una dintre cele mai îndrăgite și așteptate sărbători ale primăverii. Devenit un simbol cultural regional, acest obicei a fost preluat de la sașii ardeleni – sub denumirile de „Maifest” sau „Majalis” – și îmbrățișat cu entuziasm atât de români, cât și de maghiari.
Organizată în primele zile senine ale lunii mai, manifestarea transforma orașele și târgurile transilvănene în centre ale bucuriei colective. Punctul culminant al acestei sărbători era marcat de elevii școlilor transilvănene, care defilau pe muzică de fanfară către celebrele zone de agrement de la marginea localităților – fie că vorbim despre Stejărișul Brașovului, Hoia Clujului, Dumbrava Sibiului sau Breite din Sighișoara – unde natura devenea scena unor spectacole și jocuri pline de fast.
„Maialul șaguniștilor” din Brașov
Dintre toate manifestările de primăvară, „Maialul șaguniștilor” din Brașov s-a impus drept cel mai emblematic eveniment, fiind organizat neîntrerupt de elevii Liceului Ortodox începând din anul 1854. Dincolo de caracterul festiv, această sărbătoare a reprezentat o veritabilă declarație de identitate, devenind un prilej esențial pentru afirmarea limbii și culturii românești în inima Transilvaniei.
O mărturie plină de vibrație a importanței acestui eveniment o regăsim în ziarul „Tribuna” din 13/26 mai 1909, care surprindea atmosfera unică a acelei zile:
„Maialul școalelor românești din Brașov: Favorizați de un timp admirabil elevii școalelor centrale române din Brașov au plecat azi dimineață, sub conducerea învățătorilor și a profesorilor, în pădurea Stejerișului. La orele 6 dimineața muzica militară a traversat străzile principale ale Scheiului, anunțând ținerea maialului. De la orele 7 - 8 muzica a cântat apoi în fața gimnaziului arii, doine și jocuri românești. La orele 8 elevii corului gimnazial au executat pe terasa edificiului gimnaziului, sub conducerea d-lui prof. Gheorghe Dima, corurile ‹‹Pe-al nostru steag›› și ‹‹Gaudeamus››. S'a format apoi un lung cortegiu, compus din elevii și elevele școalelor primare, a școalei comerciale superioare și a gimnaziului, care între sunetele muzicei militare și între cântece a luat drumul spre Stejeriș. Un public numeros a asistat la plecarea elevilor, de pe fețele cărora strălucea bucuria și așteptarea petrecerei din Stejeriș. Timpul frumos s'a menținut în decursul întregei zile.”
Maialul de la Cluj: O tradiție brașoveană pe malul Someșului
După înfăptuirea Marii Uniri, spiritul sărbătoarei primăverii a traversat munții, fiind adoptat cu entuziasm și de clujeni. Intelectualii și studenții brașoveni stabiliți în noul centru universitar transilvănean au „plantat” tradiția Maialului pe malul Someșului, transformând-o într-un reper al vieții sociale locale. Prima ediție a avut loc la 8 mai 1927, în Pădurea Hoia, locul unde nostalgia locurilor natale se împletea cu entuziasmul noului început.
Sărbătoarea Maialului în Clujul interbelic (1927)
Despre semnificația acestui eveniment, prof. Ion Gherghel nota în revista „Gazeta Ilustrată” (mai-iunie 1936), evocând atmosfera primei decade de existență a Maialului clujean:
„De zece ani se adună, într'o zi din frumoasa lună Mai, tineri și bătrâni pe locul unde se va ridica odată și odată parcul etnografic Național. Deocamdată vila «Gaudeamus» domină terenul și întrânsa și în jurul ei își uită lumea, în acea zi de primăvară, de grijile și amarurile vieții, închinând cu prietenii un păhărel de vin, spunând sau ascultând câte-o vorbă de spirit.”
Maialul nu era doar o petrecere, ci un act de solidaritate culturală. Sărbătoarea începea printr-un gest de reverență față de înaintași:
„În presara maialului [...] un grup de brașoveni a avut însărcinarea să se închine memoriei foștilor profesori de la liceul din Brașov: Pandele Dima și George Dima, depunând câte o coroană de flori pe mormintele acestora, aflătoare în cimitirul central din Cluj.”
Ediția jubiliară din 1936 a fost una de o amploare deosebită, marcând succesul integrării acestei tradiții în viața orașului. Spectacolul a fost atât de reușit, încât a fost imortalizat pe peliculă:
„O parte din acest măreț convoi – cel format de coloana Brașovenilor - a fost filmat împreună cu alte câteva scene din Stejeriş («Romana», «Botezul vulpilor», «Comanda» etc.). Acest film a rulat apoi la cinematografele din Cluj.”
Dincolo de distracție, Maialul rămânea o oglindă a spiritului românesc de colaborare, așa cum remarca prof. Sextil Pușcariu, mentorul și „prefectul” acestei sărbători:
„«Acum zece ani am făcut o experiență; azi, după un deceniu, serbăm consacrarea unui obicei» - zice, cu drept cuvânt, dl. prof. Sextil Pușcariu. Și într'adevăr putem să fim «mândri că, în mijlocul atâtor înnoiri, am putut salva o tradiție frumoasă».”
Evenimentul reușea astfel să transforme o simplă zi de primăvară într-o „atmosferă de veselie generală, menită să încălzească și să înfrățească sufletele”, lăsând o amprentă durabilă asupra comunității interbelice clujene.
Maialul la Sighișoara: O explozie de primăvară în cetate
Despre atmosfera inegalabilă a Maialului interbelic, cea mai fidelă mărturie ne-o oferă revista „Ilustrațiunea Română” (9 iunie 1937). Redactorul „Rex” descria cu lux de amănunte cum, înainte de marea sărbătoare, întregul oraș de pe Târnava Mare intra într-o febră colectivă:
 |
| Sărbătoarea Maialului în Sighișoara interbelică (1937) |
„De aproape o lună de zile bătrânul oraș de pe Târnava Mare e în fierbere. Pe străzile întortochiate, sugrumate între casele cu o vechime de 500 de ani ale «Burgului», mulțimea școlarilor forfotește fără astâmpăr dintr'o casă într'alta.”
Pentru sighișoreni, ziua Maialului era un moment de suspendare a timpului. Magazinele trăgeau obloanele, iar cetatea, cu zidurile ei încărcate de istorie, părea să întinerească sub razele soarelui:
„Zidurile bătrâne și groase ale cetății, care au cunoscut asalturile atâtor seminții barbare, apar în ziua «maialului», în primele raze ale soarelui care străpung ceața lăptoasă ce se ridică de pe dealuri sub o strălucire nouă. [...] A întinerit cetatea! - spune un bătrân care a cunoscut pe aici trecerea mai multor împărați.”
Momentul de maxim fast era plecarea spre pădure, în sunet de muzici militare și cu alaiuri înverzuite:
„Fiecare elev are o lentă maiestuoasă de frunze verzi care îi înfășoară pieptul, frunze verzi la pălărie și steagul cu culoarea clasei lor în mână. Plecarea pas e subliniat de un: «URA!» puternic, care năvălește din piepturile tinere, străpungând aerul limpede al dimineții.”
În pădure, serbarea se transforma într-o imensă petrecere câmpenească, unde ierarhiile sociale păleau în fața „domniei tineretului”. Se ridicau corturi din ramuri verzi, se aprindeau focuri pentru celebra „fleică de Sighișoara” și se gusta din vinul de pe Târnava. Finalul zilei era descris cu un umor savuros:
„Distanțele de câțiva pași dintre corturile de verdeață sunt acoperite cu mare dificultate, deoarece picioarele au devenit independente și nu vor să meargă altfel decât în zig-zag. Noroc de carele cu boi care transportă la domiciliu aceste nevinovate victime ale «maialului».”
A doua zi, însă, totul revenea la normal. „Bravii cetățeni” își reluau sarcinile zilnice, iar entuziasmul de ieri devenea o simplă amintire, până la primăvara următoare.
Maialul de azi: O punte între trecut și prezent
Astăzi, semnificațiile profunde ale Maialului interbelic s-au transformat, însă sărbătoarea continuă să existe, rămânând – acolo unde este păstrată – o petrecere dedicată primăverii și bucuriei de a fi împreună. Manifestarea a devenit un prilej de a celebra identitatea locală prin dansuri, muzică și parade ale portului tradițional.
Tradiția merge mai departe anual în locuri precum Râșnov, Orăștie sau Brașov, unde Maialul Junilor rămâne un eveniment emblematic. În Năsăud, Maialul Elevilor Năsăudeni păstrează viu spiritul competiției și al veseliei, în timp ce la Sibiu, tradiționala paradă a elevilor de la Colegiul Brukenthal și a celorlalte școli germane reînvie an de an atmosfera de „festin al primăverii”. Mai mult, în localități precum Sighișoara, se fac eforturi constante de revitalizare a acestui obicei, prin evenimente care readuc în atenția noilor generații „povestea maialului” de odinioară.
Chiar dacă astăzi nu mai regăsim aceleași care cu boi sau „fleici de Sighișoara” gătite sub corturi de verdeață, energia colectivă și dorința de a marca simbolic trecerea la anotimpul cald demonstrează că Maialul, în esența sa, rămâne o sărbătoare a rezilienței culturale.
Vă invit să continuați această incursiune în universul fascinant al României de altădată. Să redescoperim împreună locurile, oamenii și tradițiile care au conturat identitatea României Mari. Iată o selecție a celor mai recente articole care așteaptă să fie citite:
Călător prin România Mare: Locuri pline de farmec din România de altădată
0 Comentarii