Satul transilvănean interbelic: O nuntă tradițională în Paloș (1930)

Vă invit să vizităm împreună “un colț din țara noastră pe care puțină lume a avut prilejul să le viziteze. Unul dintre colțurile pitorești, izolate de frământările superficiale ale modernismului, care își trăiesc viața lor simplă, naturală, dăinuitoare de veacuri.”

Locul în care ne invită să mergem reporterul interbelic al revistei “Realitatea Ilustrată” în articolul “O nuntă în Paloș, județul Târnava” publicat în numărul din 7 august 1930: satul Paloș (mai demult Palăș, în dialectul săsesc Kenengderf, în germană Königsdorf - în traducere "Sat crâiesc", în maghiară Pálos - sat din comuna Cața, județul Brașov):

“Cine n'a auzit măcar că Valea Mureșului, acest rai pe care poeții l-au cântat în versuri nepieritoare, brodează de o parte și de alta a albiei sale localități al căror pitoresc e neîntrecut în tot Ardealul. Acest pitoresc al naturii, această poezie a peisajului, au influențat în mod deosebit firea locuitorilor, au sensibilizat sentimentalitatea lor, născând în fiecare simțământul artistic, gustul pentru cultul frumosului și respectul tradiției.”

Pentru că reporterul revistei “Realitatea Ilustrată” a ajuns în Paloș într-o zi cu totul specială pentru locuitorii satului ardelean – ne invită și pe noi – prin intermediul fotoreportajului său - să luăm parte la o nuntă. Vom fi însoțiți aici și de:

“...dl. Gheorghe Cernea, originar din Paloș, care a luat parte la toate manifestările țăranilor din jurul Paloșului, a studiat viața în toată intensitatea ei, a cules obiceiuri caracteristice, poezii poporane, grăite de gura țăranilor la șezători și festivități și a redat apoi spicuirile d-sale în două volume de mare importanță pentru folkloristica română. Primul volum este intitulat ‹‹Obiceiuri de nuntă din județul Hunedoara›› iar al doilea ne înfățișează sugestiv ‹‹Floricele din jurul Cohalmului››”

Nuntă în Paloș

“Lăsând la o parte portul caracteristic, care nu se aseamănă câtuși de puțin cu al altor localități, după cum se poate observa în fotografiile pe care le publicăm alăturat, fotografii ce ne-au fost puse la dispoziție în mod grațios de d. Gheorghe Cernea, m'am apucat să disec obiceiurile de nuntă din Paloș. E tot ceea ce poate fi mai curios și mai poetic.”

Stânga: O țărancă “specialistă” execută dansul de nuntă “bârdahoaza” Dreapta: Mireasa stropind oaspeții

O nuntă pe domeniile Paloșului înseamnă o sărbătoare la care vibrează toate sufletele împrejurimilor. Cu săptămâni înainte, când se vestește evenimentul, mulțimea purcede la preparații febrile. Se lucrează cămeși, fote cusute cu ornamentații artistice, laibăre migăloase și batiste brodate cu finețe și maiestrie specifice ținutului. În ziua cununiei, casa tinerilor e vizitată de o mulțime nesfârșită în hainele ei de sărbătoare; toată lumea așteaptă cu vădită curiozitate desfășurarea lucrurilor. Și fazele nunții sunt așa fel orânduite că procură invitaților emoții plăcute și variate. Formalitățile legale, firește, sunt aceleași. Cele bisericești de asemenea, cu deosebirea că preotul după terminarea slujbei le dă mirilor prescură cu miere de albine și că atunci când tinerii care se căsătoresc sunt săraci schimbă între ei în loc de verighete, câte o monedă de argint.

Stânga: Carul cu zestrea miresii pornește spre casa mirelui
Dreapta: “Casa mare”

După cununie și în cazul când mirele nu e din aceeași comună, întregul alai pleacă la mireasă. Tinerii căsătoriți sunt instalați în fruntea cortegiului, într'un car tras de patru boi și împodobit cu năframe multicolore. De la biserică și până acasă, șoseaua vuiește de chiote și veselie. Bărbați și femei, tineri și bătrâni, se asociază cortegiului, însuflețindu-l cu urale, glume și cântece poporane. Înainte de a intra în casă, mirele și mireasa se prind de mână și ocolesc de trei ori o masă așezată în curte, pe care se află un vas cu grâu și doi colaci. După aceea, mireasa ia din grâu și risipeste în toate părțile cu urarea: “Noroc să deie Dumnezeu!” - urare la care se asociază toată lumea.

Rândul de sus: “Două neveste pe cap cu cârpe” și o tânără mireasă, purtând pe cap “hirul” Rândul de jos: două neveste tinere, împodobite cu fachior - o tichie învăluită cu văluri dese.

În sfârșit, mesele încărcate cu bucate specifice nunții își așteaptă oaspeții. Nimeni nu se așează însă la masă mai înainte de a-și spăla mâinile într'un ciubăr înadins pregătit. Și fiecare depune în acest ciubăr câte o monedă, după starea și puterile lui. Ciubărul e luat imediat de miri și transportat la o oarecare distanță în grădină, unde ocolesc un pom, de trei ori, la rădăcina căruia varsă în cele din urmă apa. Ceremonia aceasta este foarte importantă și cât se poate de impresionantă pentru tânăra pereche.

Stânga: Două tinere fete, în port de iarnă
Dreapta: O “nevastă cu vălitoare”

Și iată-i pe invitați - d. Gheorghe Cernea ne asigură că sunt foarte numeroși acești invitați – așezați la masă. Se bea, se mănâncă, se glumește, dar mai ales se recită versuri poporane. Fiecare oaspete este obligat să rostească o urare în versuri, începând de la rudele apropiate ale miresei, până la codașul satului. Faptul nu e de loc surprinzător, deoarece locuitorii din jurul Paloșului, cu toată urgia ungurilor de a-i maghiariza, și-au transmis din tată'n fiu și și-au respectat tradiția exprimând-o prin versuri de o frumusețe captivantă:

Câtu-i pân’la Cluj în sus
Fete ca pe-aicea nu's
Că's 'nalte și sprâncenate
Și spre dragoste plecate.
Ochii negri ca neghina,
Gura dulce ca smochina.
Când apuci a săruta
Nu te mai poți sătura,
Ca de vin roșu toamna.

Rândul de sus: un moșneag “trăgând convins din pipă" și doi flăcăi fotografiați alături de o tânără fată înainte de a fi încorporați;
Rândul de jos: Trei flăcăiași de curând intrați în horă.

În regiunea Paloșului, dragostea și căsătoria au poezia lor specifică, prin naturaleța și verva versurilor, din care extragem următoarele:

Nu gândi badeo prea bine,
Că mă poți uita pe mine;
Că dragostea noastră-i floare,
Când o calci, mai tare moare;
Dragostea e ca un spin,
Când te-nțepi, ești de vai plin;
Iar cine n'a sărutat,
Suflet degeaba a purtat...

Stânga: Femeie cu fus
Dreapta: Stegarul care deschide cortegiul

Acest fotoreportaj din anul 1930 ne reamintește că forța unui popor stă în capacitatea sa de a-și păstra nealterată zestrea culturală, oferindu-ne o lecție de frumos și demnitate care depășește barierele timpului.