Lucrările pentru refacerea planșeului peste Dâmbovița care se desfășoară într-un ritm susținut în aceste zile au creat numeroase tensiuni și controverse în ultimele luni. Tocmai de aceea vă invit să citiți despre „întâia acoperire a Dâmboviței”.
 |
| Șantierul Dâmboviței în 1935 (foto: Ilustrațiunea Română) |
Ideea construirii unui planșeu care să acopere molcoma Dâmbovița a fost inițiată de Dem. I. Dobrescu și continuată de Alexandru G. Donescu, doi primari cu adevărat vizionari ai Bucureștiului interbelic. Scopul realizării acestei construcții era:
„...să se câștige teren pentru circulație, satisfăcând în același timp și estetica, urmând a se crea o arteră cu aspect monumental și higienă prin crearea de spații verzi.” (1)
Ca urmare, în vara anului 1934 a fost încheiat contractul de execuție pentru „lucrările de construcție în beton armat pentru acoperirea Dâmboviței” între „Primăria Municipiului București, reprezentată prin Domnul Primar General Al. Donescu, de o parte, și «Via» Societate Anonimă Română de Construcțiuni, reprezentată prin D-nii Prof. V. Vâlcovici și J. Walter”. (1)
Decembrie 1934: Începutul șantierului
Lucrările au început în decembrie 1934, fiind descrise astfel în presa vremii:
„Molcoma Dâmbovița, care-și plimbă calmă valurile leșioase, pătate arar de cercuri strălucinde de păcură, a fost îngrădită în scânduri, de la podul Șerban Vodă până la Palatul Justiției. Sub ochiul curios al bucureșteanului gură-cască, o armată de muncitori și ingineri lucrează zi și noapte, răscolind malurile și săpând în apa murdară.
Lucrarea se execută fragmentar deocamdată, pe porțiunea cea mai circulată a Capitalei, pe o lungime de 246 de metri. Această primă porțiune s'a stabilit astfel, ținându-se seama de congestionarea actuală a traficului enorm din porțiunea Palatului Justiției - Hale. Sunt adunate aici nu mai puțin de 12 linii de tramvaie. Placa de beton a cărei așezare a început deasupra Dâmboviței, va avea 32 m. lățime. Pe ea se vor așeza 4 linii de tramvai, 10 metri de trotuar, 2 refugii și 24 metri de stradă pentru circulația vehiculelor." (2)
Ce se petrece cu „Dâmbovița apă dulce"?
În primăvara anului 1935 lucrările care urmau să rezolve marile probleme de trafic din această zonă erau în plină desfășurare. Un reporter al revistei „Ilustrațiunea Română” consemna:
„Un vechi proiect al Primăriei Capitalei, față de sporul imens de circulație ce există în dreptul halelor, prevedea acoperirea Dâmboviței, pentru a se face deasupra linii noi de tramvaie și drum pentru automobile și căruțe. La 15 iulie vom vedea aievea această stradă nouă, câștigată prin planurile inginerilor, într-un loc unde centimetrul pătrat are valoarea cântărită în aur.” (2)
Detalii tehnice: 1200 de stâlpi de stejar sub apă
Același articol detalia lucrările în curs de execuție pe porțiunea de 246 de metri între Palatul Justiției și Hale, unde erau adunate nu mai puțin de 12 linii de tramvai:
„Placa de beton a cărei așezare a început deasupra Dâmboviței, va avea 32 m. lățime. Pe ea se vor așeza 4 linii de tramvai, 10 metri de trotuar, 2 refugii și 24 metri de stradă pentru circulația vehiculelor. Lucrarea monumentală a fost calculată ca să poată suporta șiruri de camioane de 13 tone, compresoare de 23 de tone, tramvaie cu 12 tone pe o osie și aglomerații de oameni pe toate spațiile libere cu 500 kg. pe fiecare m.p.”
De-a lungul Dâmboviței au fost așezați în șir 1200 de stâlpi de stejar și 450 stâlpi de beton armat. Stâlpii erau bătuți cu un ciocan mecanic la 10 metri sub apă.
 |
| Fotografii din timpul construirii Planșeului Unirii (1935) |
Cifrele anului 1935: Un efort monumental
Volumul materialelor folosite este cu adevărat impresionant:
„Lucrarea va însuma 1.100.000 kg. de lemnărie diferită; 2.270.000 kg. ciment; 1.000.000 kg. de fier; 16.000.000 kg. pietriș, piatră și nisip; 6.000.000 kg. pavele... Aspectul șantierului noaptea e din cele mai interesante. În apa neagră, puternic luminată de reflectoare electrice, imensul ciocan mecanic lucrează încontinuu.”
Interesant este motivul alegerii stejarului pentru piloți, reporterul făcând o paralelă cu marile orașe europene:
„Experiența vechilor ingineri arată că stejarul rezistă admirabil apei: după o trecere de ani se pietrifică... La Veneția și Amsterdam majoritatea caselor sunt construite pe piloți de lemn care rezistă de veacuri tuturor intemperiilor.”
Costul total a fost de 18.794.400 lei, rezultând un preț de 2.390 lei pe metru pătrat de teren „câștigat”, în timp ce în zonă un metru pătrat de teren liber nu se găsea sub 12.000 lei.
Concluzii
Lucrările au fost finalizate în 10 iulie 1935, iar recepția a fost făcută după teste de rezistență riguroase. Calitatea lucrărilor executate este dovedită de comportarea planșeului în timp. Acesta a rezistat mai bine de nouă decenii – în condițiile în care proiectanților interbelici le era imposibil să anticipeze intensitatea traficului din zilele noastre.
Dacă v-a plăcut acest articol, s-ar putea să vă intereseze și: „Ajutor, vine primăvara!” – Bucureștiul interbelic sub „dansul târnăcoapelor
Surse:
(1) Articolul „Acoperirea Dâmboviței”, ing. Horia Voinescu, revista „Urbanismul”, 10 septembrie 1935
(2) Articolul „Edilitare: Acoperirea Dâmboviței”, revista „Ilustrațiunea Română”, 2 mai 1935
0 Comentarii