Deși astăzi metodele de educație alternativă precum Montessori, Waldorf sau Step by Step sunt privite ca noutăți ale ultimelor decenii, istoria lor în România este mult mai veche și surprinzător de avangardistă. În perioada interbelică, Bucureștiul nu era doar capitala eleganței, ci și un laborator al ideilor pedagogice europene.
Încă din 1935, în inima Capitalei, funcționa o școală care sfida toate regulile vremii: fără bănci rigide, fără pedepse și fără corul monoton de voci de copii. Era universul Mariei Montessori, medicul italian care a dovedit lumii că sufletul copilului este un organism complex, aflat într-o continuă „clocotire” creativă, ce merită o libertate deplină pentru a se dezvolta.
Primele referințe în presa românească
Metoda Montessori a fost apreciată în presa noastră încă de la începutul anilor 1900. Un articol din revista „Educația”, publicat în martie 1916, relata cu entuziasm despre Casele dei Bambini din Roma și Milano. Institutorul C. V. Buțureanu sublinia atunci rezultatele remarcabile ale noii viziuni:
„Cea care în timpurile noastre a reluat ideile unui Comenius, Rousseau, Pestalozzi sau Froebel, este d-na Dr. Maria Montessori... Cine a vizitat școalele care lucrează sub supravegherea ei, se poate convinge despre temeinicia teoriilor ce susține. Din cea mai mare libertate ce au copiii de a se mișca, de a lucra și fără a se mai aplica cea mică pedeapsă sau constrângere, rezultă cea mai înaltă disciplină, care se vede numai la oamenii înzestrați cu adevărată cultură”.
București, strada Lisabona: O școală ca un laborator de joacă
Momentul decisiv a avut loc în 1935, după participarea unei delegații românești la Congresul Montessori de la Roma. Pe 13 februarie 1935, revista „Ilustrațiunea Română” publica impresiile reporterului Dr. Luca după vizita sa la prima Școală Montessori din România, situată pe strada Lisabona. Descrierea sa este aproape cinematografică:
„Lumea celor mici constituie fără îndoială unul din cele mai interesante câmpuri de studii... Maria Montessori a dovedit adulților că sufletul copilului, care trecea până la vârsta de 7 ani drept cel mai amorf element al existenței, este în realitate foarte complex și într-o continuă plămădire. Sufletul celor mici construiește de fapt omul de mâine.”
 |
| Prima școală Montessori din București (1935) |
Reporterul descria cu uimire o atmosferă complet diferită de murmurul specific școlilor clasice. Nu existau copilași înșirați „ca mărgelele în bănci”, ci un laborator veritabil plin de jucării didactice, unde copiii de 3-6 ani lucrau individual, cufundați în activități alese de ei.
Rugăciuni inocente și „îngeri nevăzuți”
Un moment emoționant surprins de reporter a fost cel al rugăciunii, unde disciplina se împletea cu inocența absolută:
„Într-un unghi al odăii observ un copilaș îngenunchiat în fața unei măsuțe împodobită ca un altar.
— Ce faci matale aici?
— Mă rog la Doamne-Doamne! Ajută pe tăticu și pe mămica și ferește-mă de gripă, că eu sunt mic și n-am putere.
Și un alt glăscior răsună:
— Și eu vreau! Doamne-Doamne, ajută pe mămica mea să treacă la examenul de capacitate!”
Concluzia jurnalistului a fost una profundă: în sistemul Montessori, pedagogul intervine cât mai puțin, ca un „înger care planează nevăzut”, lăsând spiritul copilului să se construiască singur.
Destinul unei metode în vremuri tulburi
Din păcate, istoria a fost aspră cu aceste insule de libertate. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, școlile Montessori au fost interzise de regimurile totalitare, iar comuniștii nu au agreat nici ei un sistem bazat pe independență. Maria Montessori și-a continuat însă munca în India, militând pentru „Educația pentru Pace”.
Astăzi, după aproape un secol, metoda redevine o alternativă căutată în marile orașe ale României, legând prezentul de acea primă grădiniță vizionară de pe strada Lisabona.
Dacă v-a pasionat acest subiect, vă invit să citiți și:
* Pledoarie pentru școala în aer liber: O soluție interbelică pentru sănătatea copiilor
* Duelul orgoliilor: Decalogul bărbaților vs. replica femeilor la 1928
0 Comentarii