O știre de pe prima pagină a gazetelor publicate în toamna anului 1933 anunța un eveniment remarcabil pentru aviația noastră:
“La sfârșitul lunei trecute opt elevi aviatori și-au căpătat brevetul de pilot. Printre aceștia era și o femeie: d-ra avocat Irina Burnaia care, deși n'are decât 23 de ani, e licențiată în drept și absolventă a școalei de aviație a d-nei Ioana Cantacuzino. Domnișoara Burnaia e a doua aviatoare din țara noastră și și-a luat brevetul îndemnată numai de atracția sportivă pe care o exercită aviația asupra ei. Noua aviatoare e originară din Teleorman și a urmat școala de pilotaj cu dl. lt. Abeles, directorul școalei. Ea intenționează să-și cumpere acum un avion, spre a putea practica sportul favorit.” (știre publicată în revista “Realitatea ilustrată” - numărul din 9 noiembrie 1933).
Eroina acestei știri, Irina Burnaia (pe numele adevărat Irina Cioc, pseudonimul Burnaia fiind împrumutat de la râul care străbate satul său natal), a fost una dintre celebrele femei-aviator ale României.
Irina Burnaia - primii ani
Viitorul Icar s-a născut în anul 1909 în satul Ciurari din județul Teleorman. După absolvirea Facultății de Drept din București, Irina Burnaia a fost admisă și a practicat avocatura în baroul Ilfov.
Chemarea pentru aventură a determinat-o să urmeze cursurile Școlii de aviație Mircea Cantacuzino, unde și-a făcut ucenicia pe un avion de producție germană model Klemm L.25. Viitoarea maestră a aripilor a obținut brevetul de pilot gr. I în 27 octombrie 1933, acesta fiind al doilea brevet acordat unei românce după cel obținut de Ioana Cantacuzino.
Prima femeie care a traversat Munții Carpați
Pasiunea pentru aviație a Irinei Burnaia nu a fost doar un capriciu al unei femei frumoase. Imediat după obținerea brevetului, ea a zburat de la București la Brașov pentru a-și comanda la fabrica IAR un aparat de zbor. Este de menționat că în acea perioadă statul român subvenționa cu 50% achiziționarea aparatelor de zbor de către piloții care dețineau un brevet. Abia după întoarcerea la București, Irina Burnaia avea să afle – din presa vremii – că a fost prima femeie care a traversat în zbor Munții Carpați.
|
| Irina Burnaia pe coperta revistei "Realitatea Ilustrată" (9 noiembrie 1933) |
Raidul aviatic "București – Cape Town"
Următoarea aventură planificată avea să fie “raidul aviatic african București – Cape Town". Pentru că dorea ca acest raid să fie făcut cu un aparat de zbor românesc, Irina Burnaia a comandat la uzinele din Brașov un avion IAR-22 cu un motor de 130 CP. Povestea zborului în care a fost însoțită de aviatorul Petre Ivanovici – plină de peripeții – este rezumată chiar de Irina Burnaia într-un interviu acordat revistei “Ilustrațiunea Română“:
“- Am plecat din București în ziua de 3 Ianuarie, după o amănunțită cercetare a motorului și a avionului, ne spune aviatoarea. Până la Istanbul totul a mers bine. Am fost bine primiți acolo. La plecarea din Istanbul o turcoaică bătrână care ghicea în palmă mi-a spus să mă feresc de un om gras, roșcovan și vesel, că o să-mi poarte nenoroc."
“Abia plecasem, când lângă localitatea Adabazar ni se sparge țeava de ulei. Am aterizat la repezeală și ca printr'o minune, datorită sângelui rece al lui Ivanovici, nu ni s'a sfărâmat avionul. După ce am reparat țeava, am încercat să decolăm. Ne-am lovit de un dâmb de pământ; ni s'a rupt roata și elicea. Am așteptat șase zile la Adabazar, adăpostiți de un mic prefect al locului, care se extazia în fiecare zi în fața bucății de elice frântă, pe care i-am dăruit-o."
“La Damasc am avut o a doua pană, a motorului. Am așteptat aici 12 zile până ni s'a adus piesa de schimb din Anglia. În ziua accidentului nostru se sărbătorea “ziua dervișilor" și am asistat acolo la spectacolul înfiorător al biciuirii extazice și înjunghierei acestor fanatici care alergau pe străzile murdare ale orașului, cu șiroaie de sânge pe trupurile lor goale, proferând amenințări cerului pentru ploaia care nu mai venea."
“În patru zile am ajuns de la Cairo la Ecuator. Am atins localitatea Ertebe Campena de lângă lacul Victoria, chiar în inima Africei. Localitatea se află la 1.000 de metri înălțime și e populată numai de negri doborâți de boala somnului. În fiecare zi cădea între 1 și 4 după-amiază o ploaie torențială. Apoi plantele monstruoase ale Ecuatorului își desfăceau florile imense, sorbind putreziciunea aerului."
“Am stat aici cinci zile așteptând un vânt favorabil pentru a putea decola. Căldura insuportabilă nu ne permitea să ieșim mai mult de 2-3 ore din colibele ce ni se puseseră la dispoziție. Motorul nostru avea o capacitate prea redusă pentru a ne putea continua raidul. Am decis deci să ne întoarcem. Ca prin minune nu am avut nici un accident la întoarcere. Numai deasupra Palestinei ne-a prins una dintre cele mai crunte furtuni."
|
| Primirea pe aeroportul din Cairo și nota din "La Depeche de Madagascar" (1935) |
O carieră aviatică de excepție
În anii următori, Irina Burnaia a efectuat și alte curse aeriene de lungă distanță: București – Roma – București în anul 1937, București – Ankara - Bagdad - București în anul 1938, București – Varșovia - Berlin - Amsterdam - Londra și retur în anul 1939. A participat, de asemenea, la numeroase mitinguri aviatice organizate în țară sau în străinătate. În anul 1937, Irina Burnaia a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu însemne de pace.
„Regina Văzduhului” în Al Doilea Război Mondial
Începerea celui de Al Doilea Război Mondial nu a ținut-o pe Irina Burnaia departe de marea ei pasiune. După primii ani ai războiului, în timpul cărora a activat în Escadrila 117, începând din anul 1942 Irina Burnaia a codus celebra escadrilă a Poștei Aeriene din Transnistria (cunoscută ca “Escadrila Bugului” și mai târziu ca “Escadrila Basarabiei”). În această perioadă, Irina Burnaia a fost “proclamată prin afișaj public de la guvernământ, la Odessa, Regină a Văzduhului” (“Revista Fundațiilor Regale” - ianuarie 1946). Pentru merite deosebite, a fost decorată din nou cu Ordinul Virtutea Aeronautică - cu însemne de război.
După încetarea războiului, Irina Burnaia s-a întors în țară. Aici și-a găsit casa din București rechiziționată – datorită faptului că a luptat împotriva U.R.S.S. și pentru că la sfârșitul războiului escadrila ei a transportat în țară diferite ”bunuri ale statului sovietic”.
Irina Burnaia a părăsit România în 3 ianuarie 1948 și s-a stabilit mai întâi la Teheran, apoi la Beirut. Începând din anul 1958, familia Irinei s-a stabilit în Elveția. „Regina văzduhului” s-a stins din viață la Geneva în anul 1997, lăsând în urmă legenda unei curajoase maestre a aripilor românești.
Citește și:
Surse:
- “Realitatea Ilustrată” - numărul din 9 noiembrie 1933
- “Ilustrațiunea Română“ - numărul din 3 aprilie 1935
- “Revista Fundațiilor Regale” - numărul din ianuarie 1946
0 Comentarii