Schitul Darvari este unul dintre puținele „miracole” pe care Bucureștiul de odinioară ni le-a lăsat moștenire, supraviețuind ca un filon de metal prețios sub straturile timpului. Deși inițial era izolat de oraș prin păduri dese, extinderea urbană l-a transformat treptat într-un „prizonier” al liniilor de tramvai și al cablurilor electrice.

Schitul darvari, istoric, Bucurestiul interbelic, viață monahală

Fost schit de maici și apoi biserică de mir, lăcașul de călugări de astăzi păstrează, adăpostit de zidul său alb, un fragment autentic din viața vechiului oraș. Este aproape incredibil cum, la doar cinci minute de furnicarul metropolei moderne, poți păși pe o poartă care te conduce instantaneu din agitația cotidiană direct spre liniștea credinței.

Schitul Darvari: Scurt istoric

Fondat la 10 august 1834 de căminarul Mihai Darvari și de soția lui, Elena, schitul a început modest, ca o bisericuță de lemn cu hramul „Învierea lui Lazăr”. De-a lungul timpului, comunitatea sa a evoluat de la primele maici venite de la Pasărea și Ciorogârla, la călugării athoniți de la Schitul Prodromul, care au revitalizat viața monahală în jurul anului 1870.

Arhitectura actuală, o fuziune armonioasă între stilul oltenesc și cel muntenesc, îi aparține lui Mihail Darvari (nepotul ctitorului). Deși a trecut prin perioade dificile — fiind închis forțat de regimul comunist în 1959 — lăcașul și-a regăsit strălucirea după 1989, fiind declarat monument istoric în 1992.

O vizită interbelică: Liniștea din spatele zidurilor albe

În primăvara anului 1930, un reporter al revistei Realitatea Ilustrată descoperea Schitul Darvari ca pe o mică „cetățuie medievală” ascunsă între străzile General Lahovary și Maria Rosetti. Din exterior, lăcașul se lăsa ghicit doar prin zidul alb, gros, și turlele ce răsăreau deasupra clopotniței. Odată trecut de poarta neagră, vizitatorul întâlnea o lume a migalei și a seninătății:

— Aveți destulă liniște, părinte, în acest schit din mijlocul Capitalei?

— Liniștea este în sufletul omului, taică.

Părintele Grighentie: De la Facultatea de Medicină la Muntele Athos

Cea mai emoționantă parte a vizitei din 1930 este întâlnirea cu Părintele Grighentie. Povestea sa dezvăluie motivele profunde care l-au împins pe fostul student la medicină să aleagă calea monahală:

„Viața bătrânului călugăr este impresionantă. A trebuit să încep a mă spovedi ca unui duhovnic ca să pot afla amănuntele acestei vieți. — Ce te-a făcut să te călugărești, părinte? — Dar pe dumneata ce te-a îndemnat să te faci reporter? — M'au făcut nevoile, părinte. Îi povestesc împrejurările în care, fiind nevoit la un moment dat să-mi câștig singur traiul, am căutat să-mi valorific o curiozitate înnăscută pentru lucrurile noi, neobișnuite sau bizare. — Și pe mine, îmi spune călugărul, m'au îndemnat nevoile.

Am aflat astfel că Sfinția Sa Grighentie este de originar craiovean. Bătrân acum, el păstrează încă în înfățișare inteligența vioaie a oltenilor. A urmat la Universitate cursurile Facultății de Medicină până în ultimul an. I-au murit însă părinții și s'a văzut în preajma examenelor finale lipsit de orice mijloace pentru a-și putea continua studiile. S'a sbătut atunci amarnic, ca să găsească un sprijin. Toți i-au închis ușile, nimeni n'a vrut să înțeleagă tragedia tânărului student, care după șase ani de învățătură, de nopți pierdute gârbovit deasupra tratatelor de anatomie, s'a văzut deodată lipsit, în imposibilitate de a-și lua doctoratul.

— Atunci m'a cuprins o mare amărăciune de lumea aceasta, am vrut să mă izolez de ea, să nu mai știu nimic de asprimea oamenilor.

Și într-o zi, studentul plecă să se călugărească, a fugit cât mai departe, a ajuns la Sfântul Munte, unde fu primit în mânăstirea românească “Prodomița” în care se mai găseau încă 150 de călugări români. În timpul cât a stat aici a vizitat numeroase mânăstiri. La aceste mânăstiri de la Sf. Munte sunt peste o mie de călugări români. Părintele Grighentie ne arată litografii și stampe ce înfățișează insula Muntelui Athos precum și mânăstirea românească “Prodrom”. La aceasta mânăstire bătrânul călugăr, cunoscând medicina, a fost detașat pe lângă farmacia spitalului.

Este interesant de notat că sub turci călugării de la Sf. Munte au dus o viață mult mai liniștită decât acum sub greci. Grecii le-au expropriat terenurile, fabricile de untdelemn și au confiscat într’un rând 50.000 kg. de untdelemn. Un țărm al insulei este foarte stâncos. Sunt, deasupra prăpăstiilor mici schituri, riguros izolate de restul lumii. Ascensiunea până la ele se face într-un fel de coșuri trase până sus cu o frânghie trecută pe un scripete. E desigur cel mai primitiv dintre ascensoare. Un astfel de schit se află deasupra unei prăpăstii de trei mii de metri adâncime. Muntele Athos are o înălțime totală de 3.800 m. Și după ce părintele Grighentie a stat 40 de ani pe acest Munte Sfânt, acum cinci ani a fost trimis la schitul din mijlocul Capitalei.”

Schitul darvari, istoric, Bucurestiul interbelic, viață monahală
Schitul Darvari in anul 1930: Părintele Grighentie - Altarul bisericii

Părintele Luca Bădilă: Despre placa de aur și lentila Zeiss

Dacă chilia părintelui Grighentie era una a confesiunii, cea a părintelui Luca este un adevărat laborator de creație, unde arta bizantină întâlnește curiozitatea tehnică a epocii:

„Am trecut apoi la părintele Luca Bădilă, dintr'un alt colț al patrulaterului de chilii. Sfinția sa este pictor de icoane pe aur. Îl găsim în fața unui uriaș Sfânt Gheorghe, căruia îi pictează hlamida roșie. Chilia sa este un atelier de pictură. Icoane abia schițate, plăci de aur în care soarele se reflectă orbitor, buchete de pensule în vase, flori. O Fecioară Maria în poza hieratică se desprinde dintr'un fond neterminat. Pe alte tablouri sunt cioburi de aureolă sau capete de sfinți, izolate în vid.

— Pictezi de mult icoane, Sfinția Ta? — De mult. De când eram la Sf. Munte. Am stat acolo 14 ani. — Și de când ai venit aici? — De 15 ani. — Toți călugării de aici ați fost la Sf. Munte?

Părintele Luca ne-a spus ca schitul acesta e vechi de o sută de ani și a fost ctitorit de un Darvari, pentru familia sa. Pe atunci trecea pe aici marginea Capitalei. De jur împrejur era câmp pustiu. Cu timpul casele s'au întins spre schit, l-au înconjurat, iar centrul Capitalei s'a întins până în acest meleag. Or, ctitorul Darvari a lăsat cu limbă de moarte ca toți călugării ce vor sluji la acest schit să fie aduși de la Sf. Munte. Așa se explică de ce bătrânul Grighentie, după ce a stat 40 de ani la Muntele Athos s'a intors apoi în țară.

Părintele Luca Bădilă a învățat pictura în chilia sa de la Sf. Munte, unde i s'au dat toate posibilitățile pentru a-și dezvolta un talent înnăscut. Încă înainte de a deveni călugăr el simțea înclinare spre pictură. Într'o zi avu revelația chemării sale. — M'am făcut călugăr din chemare.

Părintele Luca se adresează apoi, reporterului nostru fotografic: — E un Zeiss? Ai plăci ortocromatice?

E original faptul că un călugăr care migălește toată ziua plăci de aur pentru icoane pare bine informat în toate tainele tehnice ale fotografiei. Ne spune că se ocupa intens cu fotografia la muntele Athos, unde primea toate cataloagele și se ținea la curent cu toate perfecționările acestei arte.”

Schitul darvari, istoric, Bucurestiul interbelic, viață monahală
Schitul Darvari in anul 1930: Atelierul de pictură - Vedere generală

 Credință și efemeritate sub zidurile albe

Vizita se încheie în interiorul bisericuței unde evlavia bucureștenilor este vizibilă pe o mică învelitoare de mătase roșie, pe care un suflet necăjit a cusut: „se roagă la Maica Domnului, pentru reușita cererii, Dumnezeu să ajute".

Ieșind în curte, privirea poposește asupra mormântului clucerului Mihail Darvari. Versurile dăltuite acolo rămân o lecție mută de smerenie:

„Peste tristele morminte
Când vei trece călător,
Îți mai adu-atunci aminte,
Ca și tu ești muritor.
Viață, slavă și avere,
Se sting toate în mormânt,
Doar virtutea ce nu piere,
Ne mai poartă pe pământ.”

La poarta schitului, două lumi se întâlnesc într-un contrast tipic interbelic: automobilele „cucoanelor din lumea mare” și bătrânii infirmi care se târăsc pe stradă. Peste toate, pomii în floare se revarsă dincolo de ziduri, încercând parcă să acopere zgomotul neîncetat al Capitalei.

Astăzi, deși pădurea de altădată a fost înlocuită definitiv de beton și oțel, poarta neagră a Schitului Darvari rămâne aceeași graniță magică. Dincolo de ea, timpul pare că a stat în loc, păstrând vie promisiunea dăltuită pe mormântul ctitorului: într-o lume în care totul se stinge, doar virtutea și liniștea sufletului ne mai poartă pe pământ.

Explorați mai departe România Interbelică

Dacă v-a captivat atmosfera de la Schitul Darvari, vă invităm să descoperiți și alte mărturii fascinante din acea epocă. Călătoriți în Transilvania pentru a simți rigoarea și tradiția printre sașii de altădată, la o duminică la biserica din Hărman (1936) sau rămâneți aproape de București pentru a vizita Mănăstirea Cernica în 1929, supranumită „plămânul spiritual” de la porțile Capitalei, într-un moment în care tradiția se izbea de „blestemul” modernizării și al luminii electrice.

Voi ce alte „miracole” ascunse ale Bucureștiului interbelic ați descoperit în plimbările voastre? Așteptăm cu drag poveștile și amintirile voastre în secțiunea de comentarii de mai jos! 

Surse bibliografice:

Pentru documentarea acestui articol, au fost consultate următoarele materiale de arhivă: